main logo
357

Practici estoniene vor fi aplicate în localitățile din Moldova

Localitățile din Republica Moldova se confruntă cu o serie de provocări și probleme: depopulare, oportunități limitate de acces la servicii sociale și educaționale calitative, interacțiune insuficientă dintre cetățeni și angajații municipalităților, nivel insuficient de participare publică a cetățenilor etc.

Practici estoniene vor fi aplicate în localitățile din Moldova

În Estonia, un stat care a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimele decenii, municipalitățile și rezidenții lor reprezintă elementul de bază al dezvoltării societății, transmite Știri.md cu referire la Observatorul.md

Suntem convinși că există foarte multe practici ale municipalităților din Estonia care pot fi preluate de către municipalitățile din Republica Moldova. 

În acest context, ne propunem organizarea unei serii de evenimente publice, cu participarea experților din Estonia, în care vom prezenta cele mai bune practici estoniene din domeniul dezvoltării municipalităților și activismului social, promovarea serviciilor publice deschise și transparente.

În cadrul acestor evenimente, vom prezenta cele mai bune practici estoniene. Totodată, vom identifica problemele locale la care practicile estoniene pot fi aplicate si vom încerca să conectăm persoanele interesate de promovarea unor inițiative cu colegii lor din Estonia. 

Primele 3 evenimente vor avea loc în orașul Soroca, satul Căinarii Vechi (r. Soroca) și orașul Telenești. Evenimentele sunt organizate cu suportul primăriilor Soroca, Căinarii Vechi și Telenești, Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, ziarul Observatorul de Nord și alți parteneri locali.

La eveniment vor participa experți din Estonia: Victor Guzun, profesor universitar, manager Guzun Consulting, fost Ambasador al Republicii Moldova în Estonia și dl. Kevin Tammearu, Head of Bussiness Development la Cybernetica AS, fostul președinte al Camerei de Comerț Estonia – Marea Britanie.

Evenimentele vor avea loc după cum urmează:
1.Orașul Soroca – 15 aprilie
2.Satul Căinarii Vechi (raionul Soroca) – 16 aprilie
3.Orașul Telenești – 17 aprilie

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării