main logo
572

Povești din diasporă: Trăim cu gândul că într-o zi ne vom întoarce acasă

Destinele multor basarabeni par trase la indigo. Lipsa locurilor de muncă din Republica Moldova, situaţia politică şi corupţia generalizată i-au făcut să plece peste hotare.

Povești din diasporă: Trăim cu gândul că într-o zi ne vom întoarce acasăFoto: știri.md

Şi-au făcut bagajele şi au plecat în lumea mare, în căutarea unei vieţi mai bune. Dorul de casă i-a făcut pe unii să se reîntoarcă pe plaiurile natale. S-au izbit din nou de aceleaşi probleme şi aşa au decis că Occidentul va fi de acum casa lor, transmite Știri.md cu referire la Tvr.md.

Este, poate, cea mai gravă problemă socială şi fenomenul migraţiei rămâne la cote înalte în lipsa unor programe guvernamentale eficiente.

Vorica Timbalari a plecat în Franţa împreună cu soţul ei în anul 2008. Dorul de casă şi integrarea dificilă în societatea franceză au făcut-o să revină în Republica Moldova. După un an a înţeles că nu se poate trăi decent în ţara natală şi a plecat din nou către Occident. Au urmat 6 ani dificili, cu obstacole, griji şi lipsuri. În plus, a născut şi doi copii. Şi-a lăsat soţul în Franţa şi s-a reîntors acasă cu speranţa că cei mici vor creşte şi învăţa pe meleaguri moldave. Nu a fost aşa.

"Urmărim cu atenţie toate evenimentele care se petrec acolo. După mine situaţia este din ce în ce mai critică. Nu ştiu dacă m-aş fi gândit acum sau în altă perioadă dacă m-aş întoarce probabil că da. Toţi trăim cu gândul că cândva într-o bună zi ne vom întoarce acasă însă până nu se schimbă în totalmente situaţia este dificil", a declarat Viorica Timbalari, basarabeancă stabilită în Franţa.

Şi pentru că ştie cât este de complicată viaţa pentru copii din familii social vulnerabile şi pentru bătrâni, Viorica a decis să creeze organizaţia "Papillondor" prin intermediul căreia să îi ajute pe cei de acasă. Aşa au apărut mai multe proiecte de suflet.

"Este vorba despre cutia cu daruri de Crăciun unde anul trecut am colectat peste 400 de cutii şi au fost distribuite în Republica Moldova la copii social vulnerabili. După care a fost şi campania un coş cu produse alimentare de paşti", spune basarabeanca.

Şi pentru că suntem în ajunul noului an şcolar, diaspora din Franţa s-a unit din nou şi colectează daruri pentru copii.

"Suntem în desfăşurare a campaniei "Ghiozdanul călător", unde deja până la ziua de azi am reuşit să colectăm mai mult de o sută de ghiozdane. Un ghiozdan pentru tine din Paris. Ghiozdan pentru un copil din Moldova", a mai spus aceasta.

Basarabenii stabiliți în străinătate duc o luptă grea interioară. Dorul de casă şi părinţi îi macină, dar realitatea din Republica Moldova îi face să se gândească cu atenţie la viitor. Pentru un trai mai bun al copiilor, cei mai mulţi aleg o ţară europeană. Iar în situaţii dificile, cei din diaspora se ajută unii pe alţii.

"Mai multe activităţi am încercat să lansăm aici, mai cu seamă atunci când a fost pandemia, la începutul pandemiei am lansat o campanie diaspora pentru diasporă care a ajutat moldovenii aflaţi în dificultate cu diferite lucruri, produse alimentare, cu susţinere psihologică. Încercăm să transmitem şi cultura noastră, sunt foarte multe organizaţii aici care fac evenimente culturale", povestește femeia.

Viorica Timbalari speră ca iniţiativele ei să schimbe lucrurile din rădăcini, iar guvernarea de la Chişinău să fie mai aproape de societate. Poate doar aşa îşi va dori din nou să revină în Republica Moldova.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării