main logo
1805

Povestea unui tânăr moldovean care vrea să devină un sportiv de renume

În timp ce mulți adolescenți își petrec orele libere în fața telefonului, Pavel Munteanu, un tânăr de doar 14 ani din Republica Moldova, a ales o altă cale – sala de antrenamente.

Povestea unui tânăr moldovean care vrea să devină un sportiv de renumeFoto: tvrmoldova

El practică kickboxing, K-1 și muay thai de la opt ani, iar până acum a reușit deja să cucerească mai multe titluri importante, inclusiv la nivel internațional, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

„De la primul antrenament am spus că vreau să-mi dedic viața acestui sport”, spune Pavel.

Pe lângă kickboxing, a descoperit și muay thai, sportul thailandez cunoscut pentru combinația de lovituri cu pumnii, coatele, genunchii și tibia.

Deși sporturile de contact implică riscuri, adolescentul le-a acceptat conștient.

„Știam că risc sănătatea mea, dar cu sprijinul părinților și motivația antrenorului am decis să merg mai departe. Echipamentele ne protejează, nu e chiar atât de traumatizant cum pare”, explică el.

Antrenorul său, Viorel Purcica, îl descrie drept un sportiv dedicat și disciplinat: „Are cheile de la sală și e mereu primul care ajunge. Are toate calitățile unui sportiv de performanță”.

Pavel se antrenează șase zile pe săptămână, câte două ore pe zi, alternând între forță și tehnică. A obținut deja medalii la Campionatul Republicii Moldova, la competiții internaționale în Italia și în Tiraspol.

Dincolo de medalii, are visuri mari: „Vreau să fiu cel mai bun sportiv din lume, ca o recompensă pentru tatăl și antrenorul meu. Acest sport îmi deschide multe uși. Sper să devină și jobul meu – să antrenez copii, să dau mai departe ce am învățat”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării