Povestea unui sportiv ucrainean, refugiat în Moldova: Eu nu pot ucide oameni

Acesta afirmă că în primele 3-4 zile de război el nu a putut nici mânca, nici dormi, stătea doar cu telefonul în mâini pentru a urmări știrile, transmite Știri.md.

„Era ora 3:30 sau 4:30 dimineață când pur și simplu m-am trezit de la explozii… Până la război eu aveam o viață frumoasă. Mergeam la antrenamente, antrenam copiii, aveam multe evenimente care ne permiteau să dezvoltăm sportul pentru copii și tineri. Am adunat și o echipă profesională în Kiev”, își amintește acesta.

Tânărul sportiv spune, că atunci când duci o viață liniștită, totul este bine, iar într-un moment când apar acești ”salvatori”, realitatea te impune la îndoială, că aceste lucruri groaznice se întâmplă cu adevărat.

„Simți un gol enorm și înțelegi că trebuie sau să te salvezi… sau… Primul meu gând a fost să mă înscriu în Garda Națională, dar eu niciodată nu am făcut serviciul militar, niciodată nu am luptat, eu nu pot ține arma în mână, eu nu pot ucide oameni”, afirmă tânărul.

Atunci când înțelegi că ei au venit la tine acasă și te atacă, unicul gând care îți vine în minte este dorința de a lupta unul pentru altul, de a fi uniți pentru existență. 

Sportivul își aduce aminte de competițiile care erau organizate în Moldova și Polonia, el susține că mereu era întâlnit foarte călduros.

„Am mulți prieteni în Moldova și Polonia, bunica mea este poloneză, iar bunicul moldovean. De fapt, noi și suntem un singur popor frățesc. Acum, poporul nostru dă dovadă de o mare unitate, mai ales acum, când este o situație extrem de dificilă. Eu cred, că noi niciodată nu am fost atât de uniți”, precizează tânărul.