main logo
21394

Povestea unui moldovean care a ajuns din turist un deținut în Panama

Un moldovean a ajuns să fie deținut în Panama. În februarie 2020, el a fost reținut chiar înainte de îmbarcarea în avionul care trebuia să-l aducă acasă, iar ulterior a fost condamnat la opt ani de pușcărie pentru trafic de droguri. Moldoveanul a ispășit deja doi ani și zece luni din pedeapsă. El se teme, însă, că nu va mai rezista mult în condițiile în care se află și visează să fie extrădat autorităților noastre. Bărbatul este gata de orice ca să fie transferat într-o pușcărie din Moldova.

Povestea unui moldovean care a ajuns din turist un deținut în PanamaColaj: știri.md

Pentru mulți moldoveni este o țară exotică și e foarte puțin cunoscută. Renumitul canal care a unit două oceane și clima tropicală. Asta e cam tot ce știu majoritatea moldovenilor despre Panama. Cam asta se pare că știa și Gheorghe Vidrașco, din Feștelița, atunci când a ajuns acolo în februarie 2020, transmite Știri.md.

Jurnalul de călătorie al lui Gheorghe pe meleagurile Americii Centrale era plin de descoperiri și însemnări frumoase, totul până într-un moment, când s-a transformat în scenariul unui film criminal.

Chiar înainte de a urca în avion, moldoveanul a fost încătușat de polițiștii panamezi. Explicațiile lui Gheorghe nu au avut niciun rost pentru autoritățile panameze. Avionul în care urma să urce a zburat fără el. De atunci, Gheorghe a văzut cerul și soarele doar de după gratii. El povestește că este ținut în condiții de-a dreptul inumane. Aflat peste ocean la mii de kilometri de casă, bărbatul mai are o singură dorință - să revină în Moldova. 

Fratele bărbatului, Iurie, a aflat despre toată povestea asta abia după ce Gheorghe a fost condamnat la închisoare în Panama.

Potrivit fratelui său, el a ajuns acolo cu scopul de a munci.

"E bun la inimă. Vine de la mama noastră. Când vede că oamenii se poartă rău cu el, se face mai rău. Se străduiește. Trebuiau bani. Avea capacități. Prima soție a lui se află în Belgia. Uneori era neascultător. El era mai iute, mai revoltat de fel. E un pic încăpățânat", povestește Iurie despre fratele său, în cadrul emisiunii Vorbește Moldova de la Prime.

Iurie a mai povestit de ce a fost reținut acolo. El ar fi fost trimis acolo din Kiev. Ar fi vorba despre droguri. Despre asta a aflat prin intermediul rețelelor sociale. 

În Cehia, la fel a fost închis. Anume acolo s-a cunoscut cu acești amici din Kiev, cu care a și creat toată situația din Panama.

Ce mai povestește fratele lui Gheorghe, aflați în cadrul emisiunii:

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării