Povestea unui fost tâmplar, iar acum fermier cu șapte tractoare

„Eu nu simt când trece ziua. Mereu sunt ocupat, îmi găsesc ocupație ca să nu stau fără treabă. Nici nu-mi dau seama când s-a făcut seară”, spune el, transmite Știri.md cu referire la observatorul.md.

Igor lucrează în agricultură pe vreo 5-6 hectare. Nu sunt toate la un loc – pământul e pe bucăți, cum e și viața de la sat: răsfirată, dar plină. Cultivă grâu, porumb, floarea-soarelui. Spune că nu e mult, dar pământul nu trebuie să stea nelucrat, căci „pământul se supără dacă îl lași de izbeliște”.

„Dragostea de câmp mi-a venit din familie. Mama lucra mereu în grădină, punea de toate. M-am uitat la dânsa, am încercat și eu, și mi-a plăcut. Așa m-am obișnuit – să nu stau. Am zis de mic: când cresc, vreau o bucată a mea de pământ.” Și așa a fost.

Astăzi, cu un ochi e la școală, cu altul la grădină. Iar când prinde un pic de timp liber, îl petrece… tot muncind. Pentru el, munca e un stil de viață, o formă de a fi. Nici nu se plânge, nici nu caută laude. Tractoarele din curtea lui – șapte la număr – sunt martori ai acestei trăiri. Le repară singur, le îngrijește ca pe niște copii mari și grei.

Înainte de toate astea, Igor a fost tâmplar. Ani la rând. „Vreo nouă, poate zece ani… poate chiar mai mulți, dacă îi iau cu tot cu începuturi. Am moștenit acest talent de la străbunelul. Nu l-am prins viu ca să-l cunosc, dar oamenii din sat mi-au zis că el era un meșter bun… Din primele lucrări pe care le-am confecționat, erau ușile. Îmi plăcea să le fac trainice. Să nu scârțâie, să țină cald. Ușa e prima impresie a unei case. N-am participat la târguri sau expoziții, n-am dat lucrări la muzeu, dar am pus suflet în fiecare bucată de lemn.”

Reporterii l-au întrebat dacă ar vrea să se întoarcă la tâmplărie. A zâmbit, apoi a oftat. „Mi-ar plăcea. Sunt lucrări care mi-au rămas în cap și n-am mai apucat să le fac. Dar dacă plec de aici, nu are cine să se ocupe cu ce rămâne. Și atunci, le las pe toate și merg înainte.”

De ceva vreme, Igor lucrează ca paznic la școala din Cosăuți. Nu e un post care să aducă faimă, dar îl face cu responsabilitate. Pentru el, nu contează meseria – contează să muncească, să simtă că face ceva cu rost. „De orice mă apuc, îmi reușește. În orice domeniu e important să nu stai. Fără muncă nu obții nimic.”

În spatele acestei simplități, se ascunde un spirit complex. Omul acesta, pe care îl vezi cu mâinile murdare de ulei sau cu coasa în mână, visează încă la lemn, la linii drepte, la lemnul care se transformă sub dalta pricepută. Și poate, într-o zi, va prinde din nou ciocanul în mână și va face acea lucrare nerealizată. „Sunt multe idei care zac în mintea mea, nu știu dacă ar fi una mai importantă din toate ele… Dar cândva, poate, le voi face.”

Până atunci, Igor Grinco își trăiește zilele între ogor, atelier, curte și școală. Cu gândul mereu la ceea ce poate face mâine, cu respect pentru muncă și cu o liniște care nu are nevoie de cuvinte mari.