Pare un băiat obișnuit, simpatic, încântător, cu un discurs bine pus la punct. Dar spre deosebire de sutele de colegi are un hobby neobișnuit. Prietenește cu șerpii. Pentru moment, are deja 13 șerpi pe care i-a prins personal, transmite Știri.md cu referire la noi.md.

”La doi ani, tata îmi dădea șerpi – să-i țin și să-i privesc. Și am început să mă joc cu ei. Mi-a plăcut”, povestește Timur cum anume a apărut acest hobby neobișnuit.

”La această vârstă copii, de regulă, nu se tem de nimic. Și au încredere – în lumea înconjurătoare, în părinți. Tata i-a dat – el se joacă. Erau șerpi de casă, total inofensivi, și el îi percepea ca pe niște jucării”, explică tata alegerea neordinară a distracțiilor pentru un micuț de doi ani.

Tatăl, Andrei Nicolaevici Timoșcov, este medic-veterinar de profesie. Și mai este și arbitru de box. În familie cresc trei fii, Timur este mezinul. La 6 ani a mers la școală. Nu pentru că părinții au decis ”să-l lipsească de copilărie”, dar din simplul motiv că se plictisea la grădiniță, - spune Timur. La școală e mai interesant. Au apărut discipline preferate: matematica, limba rusă, engleza, educația fizică, munca, desenul. Îi plăcea să citească enciclopediile și cărțile despre animale. Cartea lui Gerald Darell ”Familia mea și alte animale”, această biblie a iubitorilor regnului animal, deocamdată este printre preferatele tatei. Dar degrabă va ajunge și la ea. Însă enciclopedia perfectă, care îți permite să cunoști apucăturile animalelor, este însăși natura.

Tatăl și fiul Timoșcov cercetează șerpii, broaștele, țestoasele și alte amfibii pe malul iazului din partea locului. Se plimbă, se scaldă, se antrenează. Și mai prind șerpi. Anume băiatul este cel care-i observă primul. Pentru prima dată a văzut un reprezentant al naturii sălbatice la șase ani.

Povestește Andrei Nicolaevici: ”În timpul unei plimbări la iaz, Timur a văzut în iarbă un șarpe mare, care începuse a se tîrî... Eu am reușit să văd ceva foarte mare, așa că și iarba se mișca, și ceva galben. Încă nu știam ce fel de șarpe este, și am căutat informații pe internet. Era un șarpe cu burta galbenă, - cel mai mare dintre șerpii neveninoși din Europa, foarte agresiv Acești șerpi demonstrează minuni ale camuflării. Poate fi chiar alături, și să nu-l observi. Te simte la distanță și încremenește. Dar Timur are o particularitate – îi observă. Eu nu-l văd, dar el îmi arată – acolo, tată! Privesc mai atent – da, șarpele a încremenit și se preface că ar fi un simplu băț”.

- Timur, ai fost vreodată mușcat de șerpi?

- De foarte multe ori!

- Și cum de ai supraviețuit?

- Deocamdată, am fost mușcat doar de șerpi de casă, neveninoși.

În răspunsul băiatului îmi place cel mai mult vorba ”deocamdată”: omul este convins că pe viitor neapărat va avea de furcă cu șerpi veninoși, care la sigur îl vor mușca.

Însă istoria despre cum un copil de șase ani a luptat cu un șarpe este dramatică. Era, ca de obicei, pe malul iazului, în timpul unei plimbări.

”De obicei eu observ unde s-a pitit șarpele, însă atunci nu bănuiam că este acolo. El încremenise. Eu am trecut pe alături și se vede că l-am călcat. El m-a mușcat și noi ne-am rostogolit la vale, spre apă. El, probabil, voia să plece în apă, eu – să-l prind”, spune băiatul.

Tatăl completează această relatare laconică:

”Iazul nostru are un baraj și un jgheab deversor. Odată, am observat într-o crăpătură o piele lungă – se vede, lăsată de un șarpe. Și Timur mereu mergea într-acolo, voia să vadă șarpele în pielea cea nouă. Odată, eu am rămas sus și văd următoarele: el coboară, apoi aleargă și strigă: șarpele! Îl înșfacă, și ei se rostogolesc pe panta abruptă din beton. Șarpele l-a mușcat de sprînceană, apoi de buză și a început să-l rumege, să-l înghită. Eu am sărit, desigur, am înhățat șarpele, l-am tras pe Timur și îl țin. Emoțiile erau enorme, îi spun lui Timur – o să-i rup capul pentru că te-a mușcat? El s-a împotrivit – nu a dorit moartea adversarului”.

În pofida acestui caz, băiatul zice că nu s-a speriat. Și interesul pentru șerpi nu i-a dispărut. Mai mult – are acasă un terariu întreg! L-a construit Andrei Nicolaevici, care cunoaște medicina veterinară. Acum au în casă doi șerpi: cel cu burta galbenă, prins de Timur, și un piton regal cumpărat pentru colecție. Șarpele și-a căpătat noua casă după ce a ieșit de sub o luntre, tot în preajma iazului. Noii stăpîni nu-l eliberează, îl țin închis nu doar din interes personal: acest șarpe mereu apărea în zona de odihnă și îi teroriza pe oamenii care se odihneau pe malul iazului. De frica reptilei, oamenii nu mai vizitau acele locuri. Și deoarece știau că la Cahul locuiește această familie curajoasă, i-au rugat să prindă șarpele mare și înfricoșător.

Iar acesta din urmă le face proprietarilor multe probleme.

”Este foarte complicat să ții în captivitate un șarpe cu burta galbenă, trebuie să-l hrănești forțat. Se face așa: îi permiți să se înfășoare în jurul gâtului tău, îi deschizi gura și cu lingurița îi împingi hrana, fără a-i permite să o dea înapoi. Îl ții un timp, după care el se calmează. Anterior aveam un alt șarpe de acest fel, acela avea un caracter mai bun. Țin minte, la început era agitat, vroia să se smulgă, dar eu îl țineam bine, nu mă mișcam, și el treptat se calma. Apoi desfac brațele – stă pe mine, nu pleacă. S-a obișnuit.

Cu acel șarpe Timur chiar și dormea. Nu ca acest mizantrop. Și pitonul cumpărat, născut în captivitate, nu este un bun tovarăș de joacă. Mușcă. Te poate înhăța de braț atunci cînd îi arunci hrana. Nici o recunoștință.

În schimb, comunicarea cu șerpii de casă este plăcerea băiatului!

”De obicei, mă joc cu șerpii de casă. Le permit să se tîrîie pe mine, îi privesc. Îmi place să-i privesc și să-i netezesc. Îi plimb prin curte. Dacă vor să plece, îi ajung din urmă și îi întorc la locul lor. Cred că nu le place că-i prind, dar pe urmă, în timpul jocului, se obișnuiesc cu mine. Țin minte, împreună cu mama l-am învățat pe unul să mănânce din palmă”, spune Timur.

Mama, această femeie eroică în opinia bărbaților din familie, împărtășește hobbyul extravagant al lor. Doar că nu le permite să aducă acasă sau la școală arici, șerpi, nici chiar țestoase. Mai ales după ce Timur a venit cu șarpele de casă la serviciul mamei și a provocat un tărăboi nemaivăzut, cu țipete stridente de femei. De aceea părinții îi interzic să-și ducă discipolii mai departe pe propria curte.

”Ce părerea au despre aceasta pasiune colegii de clasă, prietenii?”

”Unii au început și ei să se ocupe. Spre exemplu, prietenul și colegul meu Vitea a început să prindă șopârle și tarantule”.

”Ei, șopârlele nu-s periculoase. Dar, probabil, la Cahul, nu mai există alți specialiști în prinsul șerpilor, ca tine”.

”Stați puțin! Că doar nu e o cobră veninoasă, ca să fiu un erou!”

„Dar ți-ai dori să prinzi o cobră?”

”Când voi crește mare, cred că da. Mi-aș dori să văd o cobră regală. Dar pentru asta va trebui să merg în India”.

”Apropo despre India. Știi că există dresori de șerpi, care îi fac să danseze cum le fluieră ei?

”Șerpii nu aud! Nu este adevărat că fluierul calmează șerpii. Dacă fakirul va mișca puternic brațele, cobra neapărat îl va mușca. Ea reacționează la mișcare, la legănatul ritmic al fluierului. Dacă pot fi dresați șerpii? Țin minte, pe unul l-am învățat să mănînce din palmele noastre, dar nu-mi amintesc să fi făcut o anumită mișcare și el să-mi îndeplinească ordinele. 99% că șerpii nu pot fi dresați”, îmi răspunde, uimit de ignoranța mea în aceste chestiuni”.

”Este vorba despre niște ființe primitive. Există o legendă, cum că Genghis Khan avea o cobră regală dresată, care i-a salvat viața. Dar e doar o legendă.

Șerpii primitivi fac parte din cele mai vechi și mai misterioase ființe de pe planeta noastră. Istoria relațiilor lor cu oamenii abundă de numeroase frici, legende, povești și paradoxuri, pornind de la șarpele-ispititor din Biblie, care a provocat izgonirea oamenilor din rai, și terminând cu pitonul înțelept Kaa, învățătorul băiețelului Mowgli. Cu veninul șerpilor erau unse săgețile, otrăviți adversarii, tot din el se făceau leacuri pentru cei bolnavi. Studierea lor a început cam cu un secol în urmă. Atunci a și apărut una dintre cele mai periculoase și rare profesii din lume - cea de specialist în prinderea șerpilor, pe care o posedă așa de bine un mic băiat dintr-un orășel moldovenesc”, adaugă tatăl.

De altfel, Timur nu intenționează să îmbrățișeze anume această profesie. El se vrea un savant, veterinar ori pugilist - ca tata. Autoritatea tatălui este foarte mare în familia lor. El, ca medic-veterinar, posedă cunoștințe speciale și în discuțiile cu fiul de doi – trei - patru ani folosea termeni științifici și medicinali. ”Vorbeam cu el și îi explicam multe noțiuni, răspundeam la întrebările pe care le punea: despre sînge, respirație, organele interne ale animalelor.Îi explicam tot ce știam de la facultate. Anii treceau și el repeta cele auzite”, povestește Andrei Nicolaevici, Acum Andrei Nicolaevici îl obișnuiește, treptat, cu știința – cum diagnosticăm, tratăm, operăm. Aceste lucruri prezintă pentru Timur un interes mai mare decît jocurile la calculator.

”În afară de șerpi, ce pasiuni mai ai?”

”Animalele. Avem în curte, în afară de șerpi, patru căței, cinci țestoase, porumbei, pisici, arici. Însă cel mai mult mă pasionează șerpii și alte reptile. Înainte mă jucam cu șerpii de casă, acum am un piton și am decis să mă ocup de șerpii mai mari. Pitonii, de exemplu. Vreau să știu totul despre ei. Adesea privesc filme din ciclul ”Șerpii în oraș”, unde văd cum oamenii prind șerpi, primesc explicații - ce fel de șerpi și cum e corect să fie ei prinși”.

”Dar, personal, își dorești să apari la TV?”

”Dacă voi fi invitat – voi merge, singur însă că nu mă voi invita”.

”Ce le-ai spune oamenilor despre șerpi?”

”Să nu-i ucidă! Să știe că șarpele niciodată nu va ataca pur și simplu, din plăcere. El o face numai dacă îl paște un pericol. Noi cu tata am văzut cum oamenii ucideau șerpi de casă, care-s total inofensivi. Și se mai și lăudau – uite, l-am ucis cu lopata! Ce mai eroism! Da, șarpele sarmațian (am prins odată unul în plin oraș) este înfricoșător, negru cu pete galbene. Dar și ei se tem de oameni, se ascund, încremenesc. Dacă însă îi ataci, ei se apără agresiv”.

Ca să nu ne fie frică de șerpi, Timur ne sfătuiește să-i studiem, atunci oamenii vor ști dacă șarpele este periculos ori ba. Mai mult, băiatul își dorește atît de mult să protejeze șerpii de cruzimea oamenilor (i-au curs lacrimile găsind un șarpe tăiat), încît îi permite șarpelui să-l muște, pentru a demonstra că acesta nu este periculos, și fixează asta pe video.

E prematur să spunem ce profesie va alege Timur la maturitate – medic veterinar sau savant-biolog, un lucru este evident deja – el va păstra pentru toată viața capacitatea de a iubi și înțelege natura în toate manifestările ei.