Povestea unei pensionare din Moldova: Are o pasiune aparte pentru citit

„Am și de specialitate și literatură artistică: Eminescu, Creangă, Druță, mai mulți scriitori de-ai noștri”, transmite Știri.md, cu referire la tvrmoldova.md. 

În Casa Mare a adunat și o bibliotecă. „Am citit mult în viață. Când era o zi de sărbătoare, mă puneam și citeam. Când voiam să mă liniștesc mai croșetam câte ceva, mai brodam”.

Dacă azi, majoritatea se informează de pe internet, doamna Tamara e abonată la diverse publicații.

„Îl citesc cam în două zile ziarul. La mine se dublează literele și deja dacă am probleme sunt nevoită să las pentru a doua zi. Odihnesc ochii. Citesc cu plăcere. Acolo ai ce citi, poți să te informezi. Nu-mi place să fiu mințită. Vreau de la prima sursă să știu adevărul, mai cu seamă acum în politică, cum se face”.

Obiceiul de-a citi îl are din tinerețe, pentru că aproape 40 de ani a activat ca medic de familie.

„Am absolvit institutul de medicină în 1980. După care, am început să activez la Vorniceni. Toată viața acolo am activat până m-am îmbolnăvit. Și am trecut cu serviciul aici în sat”.

De baștină este din satul Braniște, raionul Râșcani. „Ne-am stabilit aici, ne-am construit cu încetul. Am locuit trei ani în casă, a alunecat pământul și ne-a stricat casa. După care, repede de acolo, am adus totul în casa nouă pentru că nu aveam unde ierna.”

A tratat sute de pacienți, lucru pentru care se bucură. Chiar dacă de ea nu întotdeauna a avut grijă.

Medicina de atunci nici nu se compară cu cea de acum, spune pensioara. A avut un stagiu de muncă de 36 de ani, dar nu se poate lăuda că are și o pensie mare.

„Pensia e 3.500 lei. Te duci la poștă și plătești facturile. În rest, ce trebuie pe lângă casă, dar foarte puțin rămâne. Strâng pentru lemne pentru anul următor. Dar e foarte puțin, foarte puțin”. 

Mereu e cu gândul la cei apropiați. „În 2012 a decedat soțul de atunci eu sunt singură. Copiii sunt la Chișinău. Nepoții încă sunt mici din cei care sunt acasă, dar cei mari sunt departe. Asta e a doua nepoțică. Am un nepoțel locuiește în Florența, dar nepoțica a terminat colegul și universitatea în Londra și activează acolo”.

Nu se plânge pe viață. Doar un lucru își mai dorește: „Să fie sănătoși copiii, că de altfel m-aș pierde. Cu pensiile pe care le avem noi, m-am pierde fără copii. Ei sunt totul pentru mine și nepoții sănătoși. Ei sunt cea mai mare bucurie din viața noastră”.