main logo
5616

Povestea unei familii din Volintiri: A înfiat doi copii pe lângă cei opt

Într-o lume în care valorile tradiționale sunt adesea puse la îndoială, familia Boldișor din satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă, reprezintă un exemplu demn de urmat.

Povestea unei familii numeroase: A înfiat doi copii pe lângă cei opt

Cu cinci fete și cinci băieți, familia demonstrează că dragostea, unitatea și devotamentul pot trece dincolo de legăturile biologice, transmite Știri.md cu referire la Studio L.

Gheorghe și Natalia Boldișor din satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă, demonstrează că dragostea față de copii nu are limite, iar bucuria și armonia din familie pot fi transmise și celor mai triști.

Așa se face că pe lângă cei opt copii biologici, acum câțiva ani, soții au decis să mai înfieze alți doi copii. 

Decizia de a oferi un cămin și dragoste celor doi copii adoptați este mândria familiei Boldișor. Copiii familiei Boldișor, cu vârste care variază de la două luni la 23 de ani, sunt implicați activ în viața comunității și au obținut rezultate frumoase la școală și în diferite activități extrașcolare.

Capul familiei spune că a visat dintotdeauna să aibă o familie numeroasă. Deși au casa plină de zâmbete și glasuri de copii, soții spun că nu întâmpină dificultăți.

Pentru a decurge totul ca la carte, fiecare membru al familiei are rolul său. Soții nu se plâng pe nimic și se laudă că o astfel de comoară precum copiii trebuie prețuită.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării