Povestea unei familii care a lansat o afacere dulce în satul Recea
Au lăsat în urmă agitația orașului și au ales liniștea satului pentru a-și construi un viitor alături de cei șapte copii. Soții Natalia și Sorin Huțuțui s-au stabilit în satul Recea, raionul Râșcani, unde au pus bazele unei afaceri de familie în domeniul cofetăriei. În doar cinci ani, au pornit de la un laborator modest și au ajuns să deschidă mai multe cafenele în localitate.

Natalia Huțuțui, pasionată de deserturi încă din copilărie, pregătește zilnic un meniu variat, cu peste 30 de tipuri de produse – de la torturi personalizate, până la prăjituri servite zilnic clienților, transmite Știri.md cu referire la radiomoldova.md.
„Cel mai mult m-am străduit să păstrez rețetele tradiționale, moștenite de la mămica. Dar, deja clar, pe unele le-am modernizat și modificat, ceea ce ține de decoruri mai ales”, povestește Natalia Huțuțui.
Săptămânal, familia produce aproximativ 40 de kilograme de produse de patiserie. Munca e intensă, dar pasiunea, spun ei, le dă energie.
„Această muncă nu este ușoară, dar lucrez cu pasiune și dragoste. Parcă nu simt orele petrecute în picioare”, spune Natalia Huțuțui.
„Până când tot investim și investim și așteptăm să crească lucrurile. Creștem pas cu pas. Deja, datorită cafenelelor, lucrurile se dezvoltă încet, dar avem speranță că o să fie bine”, subliniază Sorin Huțuțui.
Afacerea a prins contur și datorită unui grant de circa 180.000 de lei, obținut prin programul „Start pentru tineri” al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Cu acești bani, familia și-a dotat laboratorul cu echipamente moderne pentru producere, păstrare și transport, ceea ce le permite să-și extindă activitatea și să răspundă mai eficient cererilor din comunitate.