Soarta a vrut ca lingourile să ajungă la Muzeul Național de Istorie, și nu pe mâinile unor colecționari care le-ar fi putut vinde pe piața neagră cu sute de mii de lei. Era ziua de 9 mai 2004, o zi în care copiii din satul Butuceni, raionul Orhei, mergeau gătiți și cu buchete de flori la Ziua Victoriei, scrie ziarulnatiunea.ro.

Cristina, o copilă de 10 ani pe atunci, avea în acea zi o altă misiune – să pască vacile pe deal împreună cu tatăl și sora sa. Nimic nu prevestea în acea dimineață că fetița va găsi o adevărată comoară și va sărbători propria victorie. „În acea zi, parcă Dumnezeu scotea în calea mea fel de fel de lucruri pierdute. Am găsit un topor de care tatăl meu s-a bucurat mult că avea să-i prindă bine prin gospodărie. Pe urmă, am găsit un sac. Când l-am luat de pe drum, nici nu-mi puteam imagina ce aveam să car eu cu dânsul”, își amintește Cristina. Pe la amiază, soarele pusese stăpânire pe colina unde pășteau vacile și fetița s-a gândit să găsească puțină umbră lângă un salcâm care era la o margine de drum. A zărit ceva strălucind în noroi, lângă copac. „Plouase vreo trei zile și, în acel loc, spălase pământul. Am văzut la suprafață o bucată din ulcior și când am săpat un pic cu bățul am găsit o bucată parcă de plumb. Mi s-a întipărit acea culoare albăstrie a lingourilor. Am scos încet ulciorul și am început să număr și să aranjez frumușel în rând toate bucățile. Erau 64 de „jucărele”, așa le spuneam eu. Cele care erau deasupra le-am șters de noroi, iar restul erau curățele de parcă erau proaspăt îngropate”, ne povestește Cristina. Și-a chemat sora și tatăl să le arate ce-a găsit, dar reacția nu a fost pe potrivă. „Mare lucru. O fi fiind niște unelte care nu-s bune la nimic”, i-a spus tata. Cristina a așezat comoara cu mare grijă în sacul pe care-l găsise de dimineață și a pornit cu el spre casă.

Era cât pe ce să renunțe la bogăție, datorită greutății. „Cântărea vreo 14 kilograme și eu, fiind o copilă micuță și slăbuță, imaginați-vă cum duceam sacul în spate. M-a ros tare la gât și mă gândeam să-l las pe drum, dar într-un final l-am dus acasă. L-am lăsat în ogradă. Aveam o masă în curtea casei și l-am dosit sub ea”, își amintește tânăra. Deși ambii părinți lucrau la muzeul din localitate, nu s-au gândit să ducă obiectele acolo. Stăpânul casei s-a lăudat unui cumătru că fiica sa a găsit un ulcior vechi cu metale. Bărbatul a cerut două bucăți pentru expertiză la Chișinău și în scurt timp le-a dat vestea: „Sunt lingouri din argint!”. Peste câteva zile, au fost cântărite și trimise la Muzeul Național de Istorie, iar acum instituția se mândrește că are în colecție un tezaur descoperit la Orheiul Vechi. „Cele 62 de lingouri de argint (sommi), cu greutatea totală de 13 kg, datează din sec. XIV-XV. Erau păstrate într-un ulcior din lut, caracteristic perioadei Hoardei de Aur. Este haznaua depozitată a unui trib de tătari, pradă percepută de la populaţie”, așa descriu în prezent tezaurul ghizii muzeului, atunci când îl prezintă vizitatorilor. Familia Crețu, care avea dreptul legal la o recompensă din prețul real al comorii descoperite, a primit 6.300 de lei moldovenești pentru cele 13 kilograme de argint. Deși au trecut 13 ani de la marea descoperire, toate satele din jurul Butuceniului vorbesc și astăzi despre norocoasa fetiță care a găsit comoara tătarilor. Turiștii care vizitează Orheiul Vechi află cu uimire de acestă întâmplare fericită.

Din fericire, valorosul tezaur găsit de familia Crețu a ajuns să fie admirat în muzeu, dar multe alte comori găsite pe teritoriul Republicii Moldova rămân în anonimat, după ce ajung în colecții private. De cele mai multe ori, pe piața neagră sunt vândute monede vechi din aur, argint, aramă sau cupru. „Legislația îi obligă pe cetățenii care găsesc comori să le ducă la poliție sau la muzeu, dar puțini respectă acest lucru. Din interes material. În ultimii ani s-a mărit și numărul căutătorilor de comori care au detectoare de metale și caută prin siturile arheologice, distrugându-le. Uneori, avem norocul să aflăm ce au găsit și reușim să înregistrăm descoperirea. Noi achiziționăm ce putem pentru colecția muzeului, dar nu întotdeauna ne permitem să cumpărăm întregul tezaur descoperit. Restul ajunge în colecții private.”, ne spune Ana Boldureanu, șefa Secției Istorie Medievală și Numismatică din cadrul Muzeului Național de Istorie.

Astfel am aflat povestea unui ulcior cu un conținut special, care a adus fericire într-o familie modestă de frați moldoveni, reîntorcând cumva în timp tributul plătit de strămoșii noștri tătarilor acum sute de ani, în perioadele crâncene ale istorie noastre. (G.V.G.)