În decembrie, începe iarna, atât în calendarul oficial (1 decembrie), în calendarul popular (6 decembrie, Moș Nicolae) cât și în calendarul astronomic (21 decembrie, ziua solstițiului de iarnă), transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

Comercial, decembrie este Luna Cadourilor, populată de personaje care nu vin cu mână goală, căci alături de cei trei moși generoși – Moș Nicolae, Moș Ajun și Moș Crăciun – aleargă după daruri și mămici, tătici și bunici.

Primul Moș cu tolba plină este Moș Nicolae, despre care se spune că, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, vine la geamuri, vede copiii care dorm și, dacă sunt cuminți, le lasă dulciuri și alte daruri în ghetuțe. Însă, tot el este acela care-i pedepsește cu o nuielușă pe cei leneși și neascultători, scrie tvrinfo.ro.

Moș Nicolae nu se arată niciodată, iar povestea darurilor aduse pe furiș copiilor în această noapte a început acum foarte mult timp.

Sfântul Nicolae

Este un personaj real din hagiografia creștină, sărbătorit în calendarul bizantin, dar și în cel latin, luteran sau anglican, în data de 6 decembrie.

În calendarul ortodox în această dată este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.

Nicolae s-a născut în cetatea Patara din ținutul Lichiei, astăzi Kocademre în Turcia, în jurul anului 280, într-o familie înstărită, iar numele său în limba greacă înseamnă „biruitor de popor”.

La moartea ambilor părinți, Nicolae a moștenit întreaga avere și a hotărât să o folosească pentru a ajuta cât mai mulți oameni nevoiași și a devenit astfel cunoscut pentru credința, zelul și dragostea pentru semenii săi și, în special, pentru copii.

Creștinii acelor timpuri au păstrat memoria minunilor sale: readucerea la viață a trei copii omorâți, a unui corăbier căzut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea prin rugăciune și post a furtunii de pe mare și multe altele. Nicolae obișnuia să-i ajute pe oamenii săraci fără știrea lor, iar dacă era descoperit de cineva, îl ruga să nu spună cuiva, ci mai degrabă să mulțumească lui Dumnezeu.

Devenit Episcop de Myra, Nicolae s-a retras în ultima parte a vieții la Mănăstirea Sionului, pe care o ctitorise chiar el lângă capitala Lichiei, unde a și fost înmormântat, la 6 decembrie 345 (sau 352).

În anul 1087, moaștele au fost furate de câțiva negustori italieni și duse la Bari, unde, la 22 iunie 1197, a fost sfințită biserica ridicată special pentru a-i adăposti moaștele.

Astăzi, moaștele sale se află tot în biserica din Bari, deși părticele din ele au ajuns în mai multe biserici din lumea creștină. O mică parte din acestea se află la Mănăstirea Aninoasa din județul Argeș și, din secolul XIX, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se păstrează la Biserica Sf. Gheorghe Nou din București.

Pe baza relicvelor, o echipă de cercetători din Marea Britanie a reușit să reproducă grafic chipul lui Sfântul Nicolae.

Povești și legende despre viața și binefacerile Sfântului Nicolae

Sfântului Nicolae îi sunt atribuite nu mai puțin de 21 de miracole.

Una dintre cele mai cunoscute este legenda celor trei surori, fetele unui nobil sărac, care nu se puteau mărita. Se spune că atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritișului, Nicolae, care ajunsese deja prelat, a lăsat noaptea la ușa casei nobilului un săculeț cu aur și povestea s-a repetat și când a venit vremea de măritiș pentru cea de-a doua fată. Când a venit vremea măritișului pentru cea de-a treia, nobilul a stat de pază ca să afle cine este binefăcătorul fetelor. Se spune că Nicolae s-a urcat pe acoperiș și a dat drumul săculețului cu aur prin hornul casei drept într-o șosetă agățată la uscat pe șemineu.

Tatăl fetelor l-a văzut pe Nicolae și nu a putut ține secretul, iar de atunci oricine primea un cadou neașteptat îi mulțumea lui Nicolae.

Cunoscut pentru darurile anonime pe care le făcea celor săraci, în Evul Mediu și măicuțele sau călugării așezau la ușă pe furiș daruri pentru săraci, în noaptea de Sfântul Nicolae.

Cei trei săculeți de aur dăruiți fetelor au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur și a apărut și obiceiul agățării șosetelor de șemineu pentru a fi umplute cu daruri.

O altă legendă spune că, după călătoria pe care a făcut-o în Ţara Sfântă pe urmele lui Iisus, Nicolae s-a întors în acasă, în Lichia, pe mare. În timpul călătoriei, o furtună teribilă a scufundat corabia şi o mulţime de marinari s-au înecat. Dintre toţi a scăpat doar Nicolae. S-a rugat lui Dumnezeu, ruga lui a fost ascultată şi toţi cei înecaţi au înviat şi de atunci Sfântul Nicolae a devenit patronul marinarilor şi al călătorilor pe ape. Toţi marinarii vin pe uscat la slujba din noaptea de 5 spre 6 decembrie, în Olanda tradiţia fiind respectată de sute de ani.

Tradiții românești de Sfântul Nicolae

În calendarul popular românesc iarna începe în noaptea din 5 spre 6 decembrie, de Sfântul Nicolae. Numit în popor Sânicoară, se spune că el ar sta în stânga Domnului, iar în seara de Anul Nou, când cerurile se deschid de trei ori, Sfântul Nicolae se zăreşte cum stă la aceeaşi masă cu Dumnezeu şi Sfântul Vasile.

Se crede că Sfântul Nicolae stă la miazăzi, deoarece pe 6 decembrie soarele răsare din această parte, iar din această dată, în credinţa populară, soarele este alungat de Sfântul Nicolae şi începe să răsară tot mai spre miazănoapte.

Tradiţia românească spune că Sânicoară este bătrân şi are barba albă. În 6 decembrie, Moşul îşi scutură barba şi deci trebuie să ningă. Iar dacă se întâmplă să nu ningă, atunci se zice: „Hei, a întinerit Sfântul Nicolae”.

Tradiţia spune şi că Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, semn al primei zăpezi, şi păzeşte Soarele, pentru ca lumea să nu fie lipsită de lumină şi căldură. Se spune că dacă Sfântul Nicolae a venit pe un cal alb, Sfântul Ion va merge pe un cal negru, adică va întoarce iarna.

De ziua lui Sânicoară se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă pentru a înflori de Anul Nou, ocazie cu care se poate spune cum va fi vremea şi care va fi rodul livezilor, în anul viitor.

Sânicoară e cel mai popular sfânt din Ardeal, iar sărbătoarea lui a creat un adevărat folclor, de la darurile de Moş Neculai şi până la obiceiurile şi legendele care diferă de la sat la sat.

Este protectorul corăbierilor pe care îi salvează de la înec şi se spune că atunci când cineva trece pe lângă o apă mare e bine să-şi facă semnul crucii şi să se roage la Sfântul Nicolae, căci el este mai-mare peste ape.

Nicolae este şi protectorul celor încercaţi de soartă, văduve, orfani şi al fetelor sărace care se mărită greu, iar cu copiii este generos şi le aduce daruri, dacă sunt cuminţi, şi pedepseşte cu o nuieluşă, când sunt obraznici şi neascultători.

La Sânicoară se roagă soldaţii atunci când merg la război şi se spune că şi hoţii se roagă la acest sfânt ca să îi ajute în isprăvile lor şi, poate, să facă minunea de a nu le aduce o nuieluşă ca pedeapsă.

Tradiția Sfântului Nicolae în lume

În Franţa, Sfântul Nicolae este însoţit de un personaj numit Le Père Fouettard, pe care oamenii îl dispreţuiesc.

Până în 1552, când Împăratul Carol al V-lea a asediat oraşul Metz, Moş Nicolae venea singur pe 6 decembrie şi le aducea jocuri şi dulciuri copiilor cuminţi, dar şi celor mai puţin cuminţi. În anul acela însă, locuitorii oraşului au fost nevoiţi să ceară ajutor regelui Franţei pentru a supravieţui asediului, care a ţinut până în ianuarie 1553. Breasla tăbăcarilor a inventat, pentru a-i îmbărbăta pe locuitorii din Metz, un personaj grotesc care îl reprezenta pe Carol al V-lea cu un bici în mână cu care îi pedepsea pe tineri alergându-i pe străzi. A fost botezat Père Fouettard, moșul care vine cu biciul, şi în anii următori s-a păstrat ideea acestui personaj dezagreabil care îi pedepseşte pe copiii neascultători cu o nuielușă usturătoare.

Treptat, tradiția nuielușei care îi sperie pe copiii neascultători s-a răspândit şi în Germania, Olanda sau Belgia şi a ajuns şi până pe meleagurile noastre, şi de aceea, de Moş Nicolae, copiii cuminți primesc, pe lângă dulciuri şi jucării, o legătură de nuieluşe frumos colorate, iar cei mai puțin cuminți primesc o nuielușă adevărată care să le amintească de o eventuală pedeapsă.

În Germania, Sfântul Nicolae vine împreună cu un aghiotant care poartă nume diferite. Sfântul Nicolae are un sac în spate şi un băţ în mână, iar aghiotantul este o fiinţă înspăimântătoare. În zona Berchtesgaden, 12 tineri îmbrăcați în paie, cu măști pe faţă care reprezintă animale, dansează în urma Sfântului Nicolae şi sună din talăngi. După ce oferă daruri fiecărei case în parte, tinerii dau gazdele afară făcându-se că le bat, ca pedeapsa simbolică pentru eventualele rele săvârșite.

În Danemarca, acela care aduce daruri cară un sac în spinare şi este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranța că va fi mâncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe cel care aduce daruri.

La Befana le aduce daruri copiilor din Italia, este un personaj despre care se crede că a refuzat să-i conducă pe înțelepți la Bethleem când ei i-au trecut pragul, și de aceea La Befana merge din casă în casă pentru a-l găsi pe Copilul Hristos, de cele mai multe ori pe mătură.

Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun că ele sunt aduse de îngeri.

Tradiția moșului care aduce daruri copiilor a apărut în Scandinavia cu multe mii de ani înainte de Hristos. Zeul Odin al vikingilor călătorea în timpul iernii prin toată lumea, călare pe un cal cu opt picioare, oferindu-le daruri celor buni și pedepsindu-i pe cei răi. În creștinism, această tradiție a fost înlocuită de Sfântul Nicolae şi Moș Crăciun.

În Siria, cadourile vin cu o cămilă tânără în data de 6 ianuarie, la creștinii din Ghana moșul care aduce daruri vine din junglă, iar în Hawaii el coboară din barcă.

Să ne pregătim, așadar, ghetuțele și în acest an, pentru noua minune a darurilor!