main logo
10657

Povestea emoționantă a doi carabinieri din Moldova îndrăgostiți de la prima vedere

S-au cunoscut la locul de muncă, a fost dragoste la prima vedere, iar anul viitor urmează să-și sărbătorească nunta.

Povestea emoționantă de iubire a doi carabinieri din MoldovaFoto: captură de ecran

E vorba despre doi tineri care activează în cadrul Inspectoratul General de Carabinieri. Ionel Cibotaru are 28 de ani şi este locotenent major, iar Iulia, în vârstă de 23 de ani, e psiholog în aceeaşi instituţie. Aceștia s-au cunoscut în aprilie, când tânăra și-a început activitatea, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

”Ne-am întâlnit de mai multe ori la activitățile pe care eu le executam. La început doar ne schimbam doar două, trei priviri. Apoi, ne zâmbeam așa de departe. Relația a evoluat spre o logodnă, după care acum ne pregătim pentru nuntă”, a spus Iulia Cibotaru, psiholog, Inspectoratul General de Carabinieri. 

”Primul pas, cred că, l-am făcut eu. Vorbeam prin intermediul online. Mai fugeam la pauza de masă, o mai serveam cu o ciocolată. Avem și noi rigorile noastre militare”, a zis Ionel Cibotaru, locotenent major, Inspectoratul General de Carabinieri.

După doar cinci luni, tânărul a cerut-o în căsătorie, iar răspunsul nu s-a lăsat mult așteptat. Cei doi spun că profesia de carabinier nu este atât de ușoară, în schimb, are un șir de beneficii.

”Meseria noastră de zi cu zi, dezvoltă calitățile unui bărbat adevărat. Portul ținutei la patru ace, ești mereu în vizorul cetățeanului. Trebuie să arăți un nivel înalt de disciplină”, a spus Ionel Cibotaru,  locotenent major, Inspectoratul General de Carabinieri.

”Trebuie să de dedici în totalmente funcției pe care a-i ales-o. Dacă a-i curajul să te angajezi în astfel de structură, trebuie să-ți execuți serviciul cu capul sus, cu onestitate și demnitate”, a zis Ionel Cibotaru,  locotenent major, Inspectoratul General de Carabinieri. 

Dacă la muncă el îi este superior, atunci acasă nu există subordonare.

”În ciuda faptului că soțul meu este cu un grad mai mare, acasă nu avem militărie. Suntem soț și soție. Egali atât în drepturi, cât și obligațiuni. Trăim în armonie și dragoste”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării