Posturile TV asociate lui Șor, fără licență: PSRM vrea demisia lui Gavrilița
Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) se arată indignat, după ce Comisia Situații Excepționale (CSE) a decis retragerea licenței posturilor TV afiliate lui Ilan Șor.

„Absolut nemotivat, încălcând grav normele internaționale și legislația Republicii Moldova, regimul Maiei Sandu face o curățare a mass-media din țara noastră și instituie o cenzură politică totală, în interesul partidului de la guvernare. Luarea unei asemenea decizii prin intermediul Comisiei pentru Situații Excepționale este o acțiune de nihilism juridic”, se arată în comentariul PSRM, transmite Știri.md.
În acest sens Partidul Socialiștilor a solicitat comunității internaționale în mod repetat „să nu ignore astfel de încălcări evidente ale normelor democratice. Lipsa de reacție înseamnă complicitate”.
Totodată, PSRM a făcut „apel la toată societatea moldovenească, partidele politice, organizațiile publice și de apărare a drepturilor omului să-și unească eforturile pentru a se opune dictaturii regimului”.
În context, socialiștii mai amenință guvernarea și cu instanța.
„Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, care conduce Comisia pentru Situații excepționale, trebuie demisă. Toate deciziile ilegale, neconstituționale ale Comisiei vor fi contestate și anulate în instanță”, menționează PSRM.
Citește și: CSE a decis retragerea licenței posturilor TV afiliate lui Ilan Șor