Posibile întreruperi temporare ale energiei electrice în unele localități din Transnistria
Locuitorii unor raioane ale regiunii transnistrene ar putea rămâne temporar fără energie electrică. Despre acest lucru a informat așa-numitul Minister al Economiei din stânga Nistrului.
Imagine simbolCauza este o avarie la unul dintre blocurile energetice ale Centralei Electrice Moldovenești, transmite Știri.md cu referire la Zona de Securitate.
Astfel, autoritățile avertizează că în timpul remedierii defecțiunii și a pornirii blocului energetic sunt posibile întreruperi temporare ale energiei electrice.
Restabilirea alimentării cu energie electrică este promisă în termen de 1–2 ore.
Întreruperile vor afecta și localitățile din Zona de Securitate care sunt conectate la sistemul energetic al regiunii transnistrene. Potrivit comentariilor din comunitățile locale, curentul electric lipsește, cel puțin, pe unele străzi din Râbnița, Camenca și Varnița.