Polițiștii din Căușeni au verificat vehiculele pe două roți din trafic
Polițiștii din Căușeni au desfășurat o serie de acțiuni pentru sporirea siguranței conducătorilor de vehicule pe două roți și a persoanelor care utilizează utilaje agricole, în contextul intensificării traficului specific acestei perioade.
Colaj: Știri.mdOamenii legii au organizat controale tematice, în cadrul cărora au verificat motocicletele și mopedele, acordând o atenție deosebită utilizării echipamentului de protecție, dar și stării tehnice a vehiculelor, transmite Știri.md.
În paralel, în comunități au fost desfășurate sesiuni de informare privind respectarea regulilor de circulație. Accentul a fost pus pe acordarea priorității și pe obligativitatea purtării elementelor reflectorizante. În acest context, participanților le-au fost distribuite veste reflectorizante.
Potrivit poliției, acțiunile au drept scop reducerea numărului de accidente și a victimelor din trafic, prin aplicarea fermă a principiului de toleranță zero față de abaterile de la Regulamentul circulației rutiere.