main logo
1274

Politician din România, dat în urmărire internaţională, văzut la Chișinău

Oficial, numele lui se află pe lista românilor daţi în urmărire internaţională. Încă din luna martie, fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost declarat „dispărut” după ce Înalta Curte de Justiţie l-a condamnat definitiv la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru corupţie. De atunci, pare să fi intrat în pământ.

Politician român, dat în urmărire internaţională, văzut la ChișinăuFoto: podul.ro

N-a executat nicio zi din pedeapsa primită, iar Interpolul n-a reuşit să identifice unde s-ar ascunde, transmite Știri.md cu referire la gandul.info.

Singura persoană care, la un moment dat, a indicat o „destinaţie” a fost apărătorul politicianului. Avocatul a mărturisit judecătorilor, înaintea ultimei înfăţişări din proces, că Rizea ar fi plecat în SUA, „în vizită, la nişte rude”. Acelaşi apărător a transmis instanţei că fostul deputat PSD ar avea probleme financiare şi că „este nevoit să se plimbe din loc în loc”. Au trecut 8 luni din acel moment şi nicio altă informaţie n-a mai apărut cu privire la politicianul fugar. Cu toate că, surpriză, Ministerul de Interne condus la acea dată de Carmen Dan primise informaţii concrete.

De la sfârşitul lunii septembrie, reporterii gandul.info au preluat cazul ”dispariţiei” lui Cristian Rizea şi, în urma unei ample investigaţii încrucişate, au descoperit unde se ascunde PSD-istul condamnat penal. Şi nu doar atât! Ci multe alte elemente extrem de interesante: cine îl însoţeşte, cum îşi asigură discreţia şi, peste toate acestea, de ce resurse financiare dispune. Nu este nicidecum un sărac, aşa cum s-ar fi putut deduce din declaraţiile avocatului său. Încă din 19 martie anul acesta, Rizea are emis pe numele său un mandat european de arestare şi cu toate acestea, nimeni nu l-a putut găsi. În a doua parte a lunii septembrie, reporterii noştri speciali au prins „un fir” în legătură cu locaţia posibilă în care se afla fostul deputat. O sursă de maximă încredere ne-a transmis că fugarul ar fi fost văzut pe teritoriul Republicii Moldova. Ar fi avut acolo o întâlnire cu o persoană cunoscută. Am început să „săpăm”, iar rezultatele au apărut după primele zile.

Într-adevăr, ni s-a confirmat că Rizea ar fi închiriat un apartament într-un luxos complex rezidenţial din Chişinău. Urma să verificăm dacă, între timp, n-a părăsit teritoriul, aşa încât, la mijlocul lunii octombrie, am deplasat acolo o echipă de reporteri speciali, iar constatările de la faţa locului au fost explozive. Concluzia: urmăritul internaţional Cristian Rizea se ascunde în Chişinău! N-a fost deloc uşor să producem şi dovada, întrucât, de fiecare dată, când a părăsit locuinţa, fugarul a fost extrem de precaut.

Pe toată perioada identificării sale, fostul deputat PSD s-a străduit să-şi camufleze înfăţişarea. Ca să nu fie recunoscut, şi-a lăsat barbă, şi-a acoperit mereu capul cu o şapcă şi, înainte de a ieşi din bloc, se asigura că nu are filaj. Iar întâlniri nu a avut decât foarte, foarte puţine. Practic, în fiecare zi cât a fost sub observaţie, a avut acelaşi RITUAL.

Surprinzător, Rizea deţine şi cetăţenia moldovenească, obţinută rapid şi cu ajutorul unor oficiali PSD care au avut legături în zona de putere de la Chişinău.

Ora 08.00 (maximum 08.30). A părăsit complexul unde locuieşte însoţit de fiul său. Împreună cu micuţul, a parcurs drumul până la o şcoala de limba engleză, pe un bulevard cunoscut din capitala Moldovei, la numărul 45/A. Acolo se găseşte şcoala unde învaţă copilul său. Este una dintre cele mai importante unităţi de învăţământ din Moldova. Taxa anuală de şcolarizare este de aprox. 6.000 euro. După ce băieţelul rămâne la şcoală, Rizea s-a întors acasă, în complexul unde locuieşte, de pe strada... culmea chiar Bucureşti. E un complex securizat, cu parcare subterană, ceea ce-i permite condamnatului penal să poată pătrunde (folosind liftul interior) direct în apartament.

Ora 15.30 (uneori 16.00). Rizea s-a întors la şcoală, de unde şi-a luat fiul. De fiecare dată, traseul îl parcurge la volanul unui Range Rover în două culori, înmatriculat în Moldova cu număr scurt, preferenţial. În nicio seară, Rizea nu a intrat mai târziu de ora 21.00 în apartament. Cumpărăturile şi le face, la un interval de câteva zile, la supermarketul Nr. 1 de pe strada Lev Tolstoi. Astfel, limitează numărul ieşirilor în public, încercând să se protejeze cât mai mult. Singura dată când a ieşit la un restaurant a fost pe 21 octombrie, când a avut o întâlnire cu o persoană neidentificată. Restaurantul ales se numeşte Sarchiz, iar întrevederea a durat de la 20.15 la 21.10.

A doua zi, pe 22 octombrie, s-a întâlnit aproape de stadionul Dinamo cu o altă persoană (şi aceasta, ca şi Rizea, conducea un Range Rover cu numar preferenţial şi cifrele 001), iar conversaţia a fost „pe repede înainte”. Cele două întâlniri au fost excepţiile de la programul politicianului urmărit internaţional. Probabil erau lucruri de stabilit care nu permiteau amânare, altfel Rizea nu s-ar fi expus. De atunci a trecut o lună, iar Rizea este în continuare doar un nume pe lista Interpol de Most Wanted.

Cine este Cristian Rizea?

Născut 12 aprilie 1969, Rizea a fost, nu cu mulţi ani în urmă, unul dintre cei mai mediatizaţi politicieni din România.

Înregimentat în structurile PSD, a fost deputat în legislatura 2008 – 2012, iar între anii 2000 – 2002 a deţinut funcţia de şef de cabinet al ministrului Tineretului şi Sportului. Ulterior, el a fost director general al Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor (ANSIT), numai că – în 2006 – a fost demis de Karoly Borbely, cel care ocupa pe atunci funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Tineret.

La vremea respectivă, el a fost acuzat de deturnare a unor fonduri europene. În iunie 2011, DNA a deschis o anchetă împotriva lui sub suspiciunea de fraudare a fondurilor europene. În paralel, şi Agenţia Naţională de Integritate a pornit o investigaţie care îl viza pe Rizea. În urma cercetărilor, s-a descoperit că nu putea justifica aproximativ 300.000 de euro şi că a derulat tranzacţii bancare suspecte, de aproape 1.000.000 de euro. Fostul deputat a fost trimis in judecată în martie 2016. Tot atunci, DNA a decis ca Rizea să depună o cauţiune în valoare de 1,5 milioane lei. Procesul lui a durat 3 ani, pentru care, în martie anul acesta, să fie condamnat definitiv - de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare. Instanţa a decis condamnarea definitivă a lui Cristian Rizea pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

El a fost găsit vinovat pentru că a pretins în mod direct de la omul de afaceri Lucian Colţea suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive. În schimbul banilor, fugarul de azi a promis că va interveni la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi la Primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea în relaţia cu cele două autorităţi.

”Potrivit înţelegerii anterioare, în cursul lunii decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colţea Lucian suma totală de 300.000 euro, pentru ca în schimb să intervină la nivelul celor două autorităţi, astfel încât o persoană din familia lui Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv ca omul de afaceri să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria comunei Chiajna”, au susţinut procurorii.

4 contracte de împrumut cu caracter fictiv

Pentru a se ascunde adevărata provenienţă a sumei de 300.000 de euro primită de Rizea, au fost întocmite patru contracte de împrumut cu caracter fictiv. Fostul deputat Cristian Rizea mai este acuzat că - în decembrie 2015 – (după declanşarea anchetei penale), i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a cerut să nu spună adevărul organelor de urmărire penală.  Rizea a promis, cu acea ocazie, că, dacă va deveni primar al Sectorului 5 al Capitalei, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici. Pe numele lui a fost emis pe 19 martie 2019, la o zi după condamnare, mandat european de arestare, acesta fiind dat în urmărire internaţională.

Suntem convinşi că dezvăluirile gandul.info vor determina autorităţile din Republica Moldova să aplice legislaţia internaţională în cazul fostului deputat fugar Cristian Rizea.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării