main logo
679

Poliția din Moldova și România, mesaj către tineri: Spune nu drogurilor

„Infracționalitatea nu are frontiere”. Asta au demonstrat polițiștii din Moldova, în comun cu cei din România. Angajații au organizat o campanie de informare de prevenire a consumului de droguri.

Poliția din Moldova și România, mesaj către tineri: Spune nu drogurilorFoto: tvn.md

În special, aceasta a fost adresată tinerilor, în rândul cărora se atestă o creștere a consumului de tutun, alcool și substanțe narcotice, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.

VALENTIN REBEJA, ofițer superior, Secția de securitate publică Râșcani: „Avem o activitate de prevenire cu genericul pericolul consumului de droguri, la activitatea dată sunt prezenți majoritatea adolescenților din instituțiile de învățământ, avem colegi din România prezenți. Vom simula câteva momente ce țin de persoana care consumă droguri”.

Scopul campaniei este conștientizarea atât a populației generale, cât şi a grupurilor de risc asupra efectelor drogurilor.

ZINAIDA SOROCEANU, pedagog social în instruirea Antidrog: „Va avea loc o lecție publică, ceea ce noi practicăm foarte des împreună cu Inspectoratul General de Poliție, deci vor fi copiii instruiți, li se dă o parte din informație la lecția aceasta antidrog și plus la asta vor mai fi careva acțiuni ca ei cumva să conștientizeze ce înseamnă drog, de ce el este periculos”.

Tinerii cunosc care sunt riscurile aferente consumului de droguri și s-au implicat în activitățile organizate de oamenii legii.

DENIS, student: „Eu am o părere negativă despre aceasta, nu înțeleg rostul în aceasta să te omori pe tine și să cheltui foarte mulți bani pe asta”.

DJULIANA, studentă: „A fost foarte informativ, foarte interesant, ne bucurăm că avem astfel de activități, aflăm lucruri noi. Foarte multă informație nouă despre care tinerii nu prea dispun, lor li se pare că aceasta este ceva ok”.

ALEXANDRINA, studentă: „Ne informează, nu avem ocazia de a ne informa totul la universitate, la prelegeri sau la seminare, datorită evenimentelor date aflăm lucruri noi”.

Conform unui studiu integrat bio comportamental, desfășurat în rândul PCID (persoane utilizatoare de droguri injectabile), principalul drog injectat în municipiile Chișinău și Bălți sunt substanțele psihoactive noi (NPS), în Tiraspol - extractul de opiu (mac), iar în Râbnița - metanfetaminele.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării