Poliția a ridicat 8 kg de droguri și a reținut 10 persoane în Chișinău
Polițiștii Direcției de Poliție Chișinău au continuat, pe parcursul ultimei săptămâni, acțiunile de prevenire și combatere a consumului și circulației drogurilor în Capitală.
Colaj: Știri.mdÎn urma intervențiilor, 10 persoane au fost reținute, iar aproximativ 8 kg de droguri au fost scoase din circuit. Valoarea substanțelor interzise pe piața neagră este estimată la peste 5,5 milioane de lei, transmite Știri.md.
Totodată, polițiștii au întocmit 90 de procese-verbale.
Angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au surprins în flagrant 14 persoane care dețineau substanțe interzise. În aceste cazuri au fost întocmite suplimentar alte zece procese-verbale.
De asemenea, oamenii legii au ridicat mai multe obiecte artizanale utilizate pentru consumul drogurilor.
Poliția anunță că acțiunile de prevenire și combatere a fenomenului drogurilor vor continua.