stiri Logo
main logo
main logo
1841

Poliția a reținut doi tineri și un minor bănuiți că au tâlhărit un bărbat în Capitală

Doi tineri, de 19 și 23 de ani, și un minor de 15 ani, din Chișinău, au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați de comiterea unei tâlhării în sectorul Centru al Capitalei.

Poliția a reținut doi tineri și un minor bănuiți că au tâlhărit un bărbat în CapitalăColaj: Știri.md

Potrivit probatoriului acumulat, suspecții ar fi atacat, aproape de miezul nopții, într-un parc, un bărbat de 44 de ani, aplicându-i violența fizică și sustrăgându-i geanta, telefonul, un ceas inteligent, bani și alte bunuri personale. Paguba totală este estimată la circa 5.000 de lei, transmite Știri.md.

În urma acțiunilor procesual-penale desfășurate de polițiștii Inspectoratului Centru, în comun cu Direcția de Poliție Chișinău, cei trei suspecți au fost identificați și reținuți. Asupra unuia dintre ei a fost găsit și ridicat ceasul sustras.

Cei trei sunt cercetați penal, iar dacă li se va demonstra vinovăția riscă până la 10 ani de detenție. 

Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele infracțiunii, documentarea eventualelor alte episoade și recuperarea integrală a prejudiciului.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici