point Logo
main logo
main logo
1149

Poleiul și vântul pot provoca rupturi ale firelor electrice: Măsuri de securitate

În contextul avertizărilor meteorologice emise pentru următoarele zile, care vizează ninsori, vânturi, dar și depunerea de polei, Ministerul Energiei informează că toate întreprinderile din sectorul electroenergetic sunt pregătite să intervină la necesitate pentru a asigura remedierea eventualelor defecțiuni și restabilirea serviciului de distribuție și furnizare a energiei electrice.

Poleiul și vântul pot provoca rupturi ale firelor electrice: Măsuri de securitateImagine simbol

Condițiile meteo nefavorabile pot provoca rupturi de conductoare, avarii la pilonii rețelelor electrice și acces dificil al echipelor de intervenție în zonele afectate, în special în localitățile rurale și în zonele greu accesibile, cu posibile deconectări temporare ale consumatorilor, transmite Știri.md.

În acest context, Ministerul Energiei recomandă cetățenilor să manifeste prudență și să respecte următoarele măsuri de securitate:

  • să evite apropierea de cabluri electrice căzute la pământ și să anunțe imediat operatorul de distribuție sau serviciile de urgență;
  • să deconecteze aparatele electrocasnice sensibile în cazul întreruperilor de curent, pentru a preveni deteriorarea acestora la revenirea tensiunii;
  • să utilizeze surse alternative de încălzire doar în condiții de siguranță, respectând strict regulile antiincendiare;
  • să aibă la îndemână surse de iluminat de rezervă (lanterne, baterii) și să se informeze din surse oficiale.

Ministerul Energiei încurajează consumatorii să anunțe orice eventual incident la operatorii sistemului de distribuție a energiei electrice la tel: 022 43 11 11 (Premier Energy Distribution) sau tel: +37323124201 (RED Nord).

Știri.md amintește că Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunțat că pe parcursul zilei se așteaptă precipitații slabe în fază mixtă. Izolat se vor forma ceață slabă și polei slab, iar pe drumuri se va semnala ghețuș.

Administrația Națională a Drumurilor precizează că situația este monitorizată constant, iar echipele rămân pregătite să intervină în continuare, dacă vremea va impune acest lucru.

Totodată, șoferii sunt îndemnați să își echipeze mașinile corespunzător pentru sezonul rece și să folosească luminile de întâlnire și, la necesitate, pe cele de ceață.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici