main logo
843

Podurile de pe centura Capitalei, aproape gata: Au rămas lucrări minuscule

Lucrările la cele două poduri de pe centura Chișinăului sunt pe ultima sută de metri. În câteva săptămâni, acestea vor fi date în exploatare, spune șeful de șantier, dar și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Podurile de pe centura Capitalei, aproape gata: Sunt lucrări minusculeFoto: știri.md

Potrivit lui Andrei Spînu, după ce vor fi finalizate lucrările, circulația transportului va fi redirecționată pe podurile noi, iar cele vechi ar urma să fie și ele reabilitate, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.

Se lucrează de zor la construcția podului peste râul Bâc și a pasajului peste calea ferată, pe drumul național M1, de pe centura Chișinăului. Lucrătorii, pe care i-am găsit astăzi pe șantier, ne-au spus că muncesc mai mult în ultima perioadă, iar în curând podurile vor fi gata.

„Au mai rămas lucrări minuscule, dar trebuie terminat. Până nu terminăm, transportul nu poate trece. – Deci sunt pe ultima sută de metri lucrările? – Cam așa ceva. Ne străduim și sâmbetele și duminicile, dacă ați observat.”

Reamintim că proiectul de renovare și amenajare a șoselei Chișinău-Dubăsari-Poltava, care face parte din centura capitalei, a fost demarat încă acum patru ani. Costul lucrărilor pentru aceste două pasaje este de circa 47 de milioane de lei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării