366
2
Plugaru: Declararea independenței, pe neașteptate pentru mulți moldoveni
366
2

Declararea independenței Republicii Moldova a fost un proces foarte rapid, pe neașteptate pentru mulți moldoveni.

Foto: Ipn.md

Declarația a fost făcută pentru IPN de Anatol Plugaru, deputat în primul parlament și semnatar al Declarației de Independență, ex-ministru al securității, care a mai precizat că nu au existat planuri stabilite dinainte pentru un asemenea demers, transmite Știri.md

„Înaintea noastră, multe țări din fosta URSS își declaraseră independența. Între membrii prezidiului Parlamentului circula o variantă de declarație de independență. Dar a apărut problema limbii care să fie trecută – o parte dintre noi voia limba moldovenească, o parte limba română”, a declarat Anatol Plugaru.

Fostul deputat a menționat că o parte dintre deputații care pledau pentru independență au amenințat că nu semnează declarația dacă nu este trecută limba română. „Am discutat și, pentru că nu există nicio diferență, am fost de acord să scriem română și nu moldovenească, am fost de acord cu acest lucru, deși mai corect era limba moldovenească”, a spus Anatol Plugaru. Potrivit fostului deputat, acest moment a fost un punct cheie al semnării Declarației de Independență.

Anatol Plugaru a precizat că votarea în Parlament a Declarației de Independență a exprimat idealul general al populației, cu câteva excepții din rândurile rușilor, ucrainenilor și a bulgarilor care trăiesc în Republica Moldova. 

„A fost o dorință generală de a ne proclama independența. Nu cred că mulți dintre noi și-au dat seama ce facem, dar am mers prin analogie, luând exemplul altora”, a spus Anatol Plugaru.

Fostul deputat a menționat că, după semnarea Declarației de Independență, a urmat o euforie generală. „Ion Hadârcă și alți câțiva deputată au propus ca imnul să fie Deșteaptă-te Române. Toată sala a aplaudat, dar vă asigur că foarte puțini oameni știau cine e autorul versurilor și a muzicii. Dar în atmosfera generală de însuflețire, a fost votat ca imn Deșteaptă-te române”, a spus Anatol Plugaru.

Citește și
article image
Călătorie de groază cu un autocar de pe ruta Bulgaria -...
4
7319
article image
Drama unui german care a avut încredere în Moldova și în...
0
710
article image
Date alarmante: Câți moldoveni nu au acces la apă potabilă
0
104
article image
Noi detalii despre accidentul din România: O persoană a...
0
354