main logo
9785

Ploaia a făcut ravagii în Capitală. Străzile, transformate în râuri

Ploaia din această seară a făcut din nou ravagii în Capitală. Mai multe străzi s-au transformat în râuri, iar zeci de șoferi au rămas blocați în trafic.

Ploaia a făcut ravagii în Capitală. Străzile, transformate în râuriFoto: Știri.md

Astfel, în unele sectoare din Capitală apa a urcat mai sus de glezne, în așa fel a stopat traficul, iar deplasarea pe unele porțiune este destul de dificilă, transmite Știri.md.

Automobilele, inclusiv și transportul public au rămas blocate, ca urmare a debitului mare de apă. 

Unele rute de troleibuz atestă întârzieri de la orarul stabilit așadar staționează sau sunt redirecționate.

„Personalul liniar este la dispoziția publicului călător pentru a oferi informații despre redirecționări sau staționări inopinate. Pentru informații suplimentare puteți apela Linia fierbinte RTEC - 022 204 205 și PUA - 022 837 317”, anunță RTEC.

Totodată, Primăria orașului Chișinău informează că toate serviciile municipale de profil sunt în teren pentru înlăturarea consecințelor ploii torențiale, în contextul avertizării meteorologice Cod Galben.

Pe această cale, municipalitatea face apel către locuitorii și oaspeții Capitalei, să dea dovadă de precauție, pentru a-și proteja sănătatea.

„Echipele de serviciu ale Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, Regia „Exdrupo”,  Regia „Lumteh”, RTEC etc., intervin pe adresele problematice. De asemenea, în cazul înregistrării situațiilor problematice, în urma averselor, locuitorii orașului sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.sau să sune la numărul unic de urgență 112”, anunță Primăria Capitalei.

Ploile abundente, înregistrate în perioada 28-29 mai curent, au afectat mai multe sectoare de drum din raioanele Criuleni, Edineț, Ialoveni, Strășeni, Hâncești, Cimișlia și alte zone. Cu precizări în acest sens au venit reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor.

Știri.md amintește că Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru astăzi, 29 mai, o avertizare hidrologică privind riscuri de inundații în unele localități din Republica Moldova în contextul codului Galben de ploi cu fulgere și grindină.

Citește și: 

Inundație într-un bloc din Chișinău din cauza ploilor puternice

Un drum național din Moldova, inundat în urma ploilor puternice

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării