main logo
10823

Platon o dă în judecată pe Rață: E agent SIS. Pregătește bani de avocați

Omul de afaceri Veaceslav Platon anunță că o dă în judecată pe jurnalista și cofondatoarea TV8, Mariana Rață, pentru lezarea onoarei și demnității. Mai mult, omul de afaceri susține că jurnalista ar fi un agent al Serviciului de Informații și Securitate (SIS).

Platon o dă în judecată pe Rață: E agent SIS. Pregătește bani de avocațiColaj: știri.md

Despre asta, Veaceslav Platon a scris pe pagina sa de Facebook, transmite Știri.md.

"Dragă Mariana! Văd că prea ți-ai luat nasul la purtare, iar din această cauză sunt obligat să te port prin judecăți. Vreau să văd cum te vei îndreptăți. Acum suntem în proces de pregătire a cererilor de chemare în judecată privind apărarea onoarei și demnității și înaintarea acestora la Judecătoria București pentru cetățenii cu pașapoarte românești. Te voi purta și pe acolo.

Să știi că m-am amuzat copios atunci când ai declarat despre oarecare investigații în privința mea. La ultima noastră întrevedere, ți-am explicat timp de 4 ore doar o singură schemă din furtul miliardului. Dar așa și n-ai înțeles nimic. Sincer să fiu, am lăsat-o baltă, înțelegând că n-are rost. Și din nou „bună ziua”: Mariana și investigațiile.

Apropo, pregătește-ți banii pentru avocați. Și să nu îndrăznești să-i achiți din contul TV8, pentru că te vei alege imediat și cu o cerere la Procuratura europeană pentru delapidarea resurselor europene. Aceștia vor începe a deranja donatorii și vă vor pune capacul. 

Ce-i drept, ai putea să te adresezi după bani la SIS. Ei sunt obligați să ramburseze cheltuielile agenților lor, suportate în timpul executării misiunilor de serviciu.

O cerere aparte pregătim acum și în privința șezătorii de ieri cu Maia Sandu. Mai pe scurt, limba lungă și mintea scundă sunt o combinație foarte costisitoare.

PS: Salutări lui Viorel", se arată în mesajul lui Platon.

În context, Știri.md reamintește că Cristian Rizea a declarat, într-o intervenție pe o rețea de socializare, că o altă fondatoare a televiziunii TV8 ar avea o relație amoroasă cu un procuror. Ar fi vorba despre Mariana Rață care ar fi amanta ex-procurorului-șef de la Anticorupție, Viorel Morari.

Acesta a promis că în scurt timp va veni cu dovezi și a sugerat Marianei Rață, Nataliei Morari și Angelei Gonța să se pregătească de discuții cu procurorii.

Recent, Natalia Morari a dezvăluit numele tatălui biologic al fiului său, fapt ce a trezit un scandal. Ulterior, Morari a menționat că va lua o pauză din televiziune după ce a primit mai multe amenințări.

Totodată, TV8 a anunțat despre retragerea definitivă a emisiunii „Politica Nataliei Morari” din grila de emisie a postului.

Abonează-te la Știri.md pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/stirimd

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării