main logo
1549

Planul politicienilor români după refuzul Austriei de aderare a României la Schengen

Printr-o decizie contestată de toată Europa, România NU a fost acceptată în spaţiul Schengen, după ce s-a opus Austria.

Planul politicienilor români după refuzul Austriei pentru România

Reuniţi la Bruxelles, miniştrii de interne şi de justiţie ai Uniunii Europene, au încercat să-l convingă până în ultima clipă pe oficialul de la Viena că România şi Bulgaria merită să intre în zona de liberă circulaţie din 2023. Poziţia Austriei a rămas însă nechimbată, deşi Germania a încercat chiar să forţeze negocierile, în favoarea României. Şi Olanda a dat un vot negativ pentru Bulgaria, care a contat însă şi pentru noi, pentru că decizia a fost luată la pachet. Doar croaţii se pot bucura - din ianuarie, sunt în Schengen, dar şi în zona Euro, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

Ministrul de interne austriac a venit la reuniunea de la Bruxelles decis să voteze împotriva aderării României la spaţiul Schengen, așa cum de altfel au anunţat categoric autorităţile de la Viena. În mod suprinzător, motivul invocat, migraţia ilegală, a apărut brusc în ultimele săptămâni, deşi rapoartele oficiale arată că România nu este pe ruta migranţilor.

Gerhard Karner, ministrul austriac de Interne: „Am vorbit mai devreme cu colegii români. Cred că Austria își pune în joc reputația bună pe care o are în Europa de Est. Astăzi voi vota contra extinderii Schengen cu România și Bulgaria. Este greşit ca un sistem care nu funcţionează în multe locuri să fie extins în acest moment.”

În prealabil, ministrul de interne Lucian Bode avusese o discuţie cu omologul său austriac. Politicienii de la Bucureşti sperau totuşi că România va fi primită treptat în spaţiul de liberă trecere aerian din martie 2023, iar la frontierele terestre şi maritime din octombrie. Se prefigura a fi cel mai optimist scenariu, doar că negocierile purtate s-au dovedit inutile.

Victor Negrescu, europarlamentar PSD: „Ne-am confruntat cu opoziţia Austriei care s-a opus la orice soluţie aletrnativă. Din păcate, în ciuda eforturilor făcute de Comisia Europeană şi de unele statele membre, Austria a continuat să exprime dorinţa de a-şi folosi drteptul de veto împotriva României şi Bulgariei. Mai rău decât atât, nu am reuşit decuplarea, aceasta fiind principalul eşec. Era singura variantă care ne-ar fi permis să intrăm în Schengen la începutul anului viitor.”

Cu excepţia Austriei, toate cele 26 de state membre s-au coalizat în favoarea României. Olanda, Franţa, Germania, Belgia dar şi restul statelor europene au arătat prin miniştrii prezenţi la Bruxelles că România îndeplineşte criteriile de aderare. „Au făcut ce trebuia, chiar mai mult decât atât", a spus vicepreşedintele Comisiei Europene. Mai mult, ştiind că Austria susţine aderarea Croaţiei la Schengen, Germania a încercat să forţeze negocierile. Ministrul de interne de la Berlin ar fi spus că nu îşi va da votul în favoarea croaţilor decât dacă ministrul de la Viena îşi schimbă părerea legată vis a vis de România. Amenințarea nu a funcţionat.

Ylva Johansson, Comisarul european pentru afaceri interne: ”Împărtăşesc dezamăgirea cu românii şi bulgării. Meritaţi să fiţi în Schengen. Sunt convinsă că vom reuși să facem posibil accesul pentru România și Bulgaria pe perioada acestui mandat, și o să fac din asta prioritatea mandatului meu.”

La vot, s-a supus rezoluţia comună privind aderarea României şi a Bulgariei. S-a opus Austria, dar a votat împotriva şi Olanda. Autorităţile din Ţările de Jos au explicat în minuta şedinţei că sunt de acord cu intrarea României în Schengen, dar împotriva intrării Bulgariei.

Vlad Gheorghe, europarlamentar USR: „Acum ar trebui să ne gândim pentru următorul vot, pentru următorul moment când se poate pune pe agendă. După ce trec alegerile și din Austria și din Olanda, alegerile din Austria fiind în ianuarie, cele din Olanda fiind undeva în martie, deci discutăm post martie, acesta este calendarul.”

Politicienii de la Bucureşti vor să invoce săptămâna viitoare o procedură excepţională şi să introducă aderarea României şi Bulgariei la zona de liberă trecere pe ordinea de zi a Consiliului European, la care participă şefii de stat şi de guvern. Acest for ar putea cere o nouă reuniune excepţională a Consiliului de justiţie şi afaceri europene în care subiectul să fie supus din nou la vot.

Ministrul de interne al Austriei a refuzat pe tot parcursul zilei să discute cu jurnaliştii din România, iar gărzile sale de corp i-au ţinut departe.

Decizia este nemeritată, a comentat premierul Nicolae Ciucă de la Palatul Victoria.

Nicolae Ciucă, prim-ministru: „Această decizie rămâne fundamentată pe decizii pe care România le-a probat calr ca nefundamentate, nu am folosit nici măcar estimări naţionale, am folosit datele UE - Regretă, şi nu înţelegem poziţia Austriei. România va relua procedurile pentru aderare.”

Pe de altă parte, Croaţia a primit undă verde pentru a adera la spaţiul Schengen din 1 ianuarie 2023.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării