Plahotniuc a refuzat să facă declarații în dosarul Kuliok după ce a fost adus forțat la ședință
Vladimir Plahotniuc a fost adus silit, astăzi, la ședința de judecată din dosarul „Kuliok”, în care este învinuit Igor Dodon. Fostul lider democrat a refuzat însă să depună declarații în fața instanței.
Colaj: Știri.mdVladimir Plahotniuc a fost escortat la ședința desfășurată la Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova, pentru a fi audiat în dosarul cunoscut public drept „Kuliok”, transmite Știri.md.
În fața completului de judecată, Plahotniuc a declarat că refuză să facă declarații. Acesta nu a oferit explicații nici jurnaliștilor și nu a răspuns la întrebările legate de punga pe care Igor Dodon o primește în imaginile video apărute în spațiul public și care stau la baza dosarului.
Pe parcursul ședinței, presa a fost evacuată din sala de judecată, iar transmisiunea live a fost oprită.
Avocatul lui Plahotniuc, Lucian Rogac, a obiectat că fostul lider democrat a fost adus silit, în pofida faptului că ar avea probleme de sănătate.
La rândul său, procurorul Petru Iarmaliuc a precizat că refuzul de a depune declarații reprezintă un drept legal ce trebuie respectat de instanță.
Iarmaliuc a mai subliniat că prezența lui Plahotniuc în ședință și refuzul de a depune mărturii sub jurământ pot fi considerate circumstanțe pertinente și concludente în raport cu faptele investigate.
În dosarul „Kuliok”, Igor Dodon este acuzat că ar fi pretins și acceptat între 600.000 și un milion de dolari pentru a promova interesele Partidului Democrat din Moldova. Fostul președinte pledează nevinovat.