Piese auto și anvelope fără acte, depistate de vameși. Mărfurile au fost ridicate
Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat, în două cazuri separate, piese auto, uleiuri de motor și anvelope transportate fără acte care să ateste proveniența legală sau vamală a mărfurilor. Bunurile au fost ridicate și riscă să fie confiscate.
Foto: Serviciu VamalPrimul caz a fost documentat în proximitatea localității Tudora, unde vameșii au stopat pentru verificări un automobil de model Honda CR-V, condus de un bărbat de 32 de ani, transmite Știri.md.
În urma controlului vamal, în vehicul au fost depistate piese auto și uleiuri de motor, în cantități comerciale, transportate fără documente care să confirme proveniența legală și/sau vamală.
Potrivit evaluărilor preliminare, valoarea mărfurilor ridicate în acest caz este de aproximativ 140.000 de lei.
Al doilea caz a fost înregistrat la intrarea în orașul Rîșcani, unde a fost verificat un autoturism de model Renault Scénic, condus de un bărbat de 64 de ani.
La prima inspectare vizuală, funcționarii vamali au observat în habitaclul mașinii un număr mare de anvelope auto. În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul transporta 56 de anvelope, fără acte care să demonstreze proveniența legală sau vamală.
În ambele cazuri, mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele vizate riscă sancțiuni contravenționale.
![]()
![]()
![]()