Petiție: Restaurantele, somate să afișeze țara de origine a cărnii servite clienților
În timp ce în magazine consumatorii pot verifica ușor etichetele, ingredientele și țara de origine a produselor alimentare, în restaurante aceste informații lipsesc aproape complet, ceea ce ridică semne de întrebare privind transparența în alimentația publică.
Imagine simbolJurnalista și fondatoarea platformei „Ce consum eu”, Elena Robu, a declarat că Republica Moldova ar putea prelua practici deja aplicate în Uniunea Europeană, fără a fi nevoie de soluții noi, întrucât există modele funcționale care pot fi adaptate, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
În acest context, ea a inițiat o petiție prin care solicită obligarea restaurantelor să afișeze țara de origine a cărnii utilizate în preparate. Potrivit acesteia, în unele state europene, precum Franța, o astfel de practică este deja impusă prin lege.
Robu a explicat că, în prezent, meniurile din restaurante conțin în principal informații despre alergeni, însă nu oferă detalii privind proveniența produselor. Ea a subliniat că mulți consumatori au impresia că produsele servite în localuri provin din Republica Moldova, deși realitatea este diferită.
În opinia sa, clienții trebuie să aibă acces la informații clare pentru a putea face alegeri informate, mai ales în condițiile în care ei sunt cei care achită produsele consumate.
Jurnalista a oferit și un exemplu personal, menționând că ar prefera să știe dacă un restaurant utilizează carne din Republica Moldova, România sau din alte țări și că nu ar opta, de exemplu, pentru produse provenite din Brazilia.
Inițiativa poate fi susținută prin semnarea unei petiții online, care urmează să fie transmisă autorităților.
În același timp, Elena Robu a amintit că, în ultima perioadă, a lansat mai multe demersuri privind etichetarea corectă a produselor și creșterea transparenței în sectorul HoReCa.
Inspirată de practicile din Franța, aceasta își propune să contribuie la apropierea standardelor europene de consumatorii din Republica Moldova, astfel încât aceștia să aibă acces mai ușor la informații esențiale despre produsele consumate.
Referindu-se la produsele din magazine, Robu a subliniat că responsabilitatea etichetării revine producătorilor, însă consumatorii ar trebui să verifice atent informațiile de pe ambalaj. Ea a recomandat analizarea denumirii produsului și a listei de ingrediente, menționând că acestea trebuie să corespundă.
Ca exemplu, jurnalista a precizat că, în cazul unei pâini de secară, ingredientul principal ar trebui să fie făina de secară. De asemenea, consumatorii sunt încurajați să acorde o atenție sporită primelor ingrediente din listă și aditivilor, întrucât acestea determină calitatea produsului.