Peștele înghețat de tip merluciu, scos din vânzare la Piața Centrală
Tot peștele înghețat de tip merluciu a fost scos din vânzare la Piața Centrală după ce o femeie a cumpărat câteva bucăți pline cu viermi.
Aceasta a întors marfa vânzătorului încă săptămâna trecută. Și a fost liniște până ieri, când imaginile au ajuns pe site-ul protv, iar experții ANSA le-au văzut și s-au autosesizat, transmite Știri.md cu referire la protv.md.
Raisa Arseni a venit pentru câteva zile în Capitală în vizită la copii și nepoți.
Joi a mers la Piața Centrală de unde a cumpărat 4 kilograme de pește merluciu înghețat. Fiica a și a prăjit câțiva, iar la un moment dat a văzut viermii.
Imaginile pe care ni le-a dat femeia au fost publicate pe site-ul protv.md, iar în scurt timp, când echipa noastră a ajuns în piață unde a discutat cu administratorul, vânzătorii au început să scoată merluciul din vânzare.
Ei spun că au primit asemenea idicații și nu sunt de acord cu ele.
Alții însă au închis gheretele și au plecat, refuzând să discute cu noi.
Responsabilii de ANSA spun că le-au interzis vânzătorilor să comercializeze acest tip de pește până vor fi gata rezultatele analizelor de laborator.
Tot ieri, medicul veterinar de la laboratorul din Piața Centrală a prelevat probe de la fiecare tarabă, dar nu și de la cea cu pricina. Acesta spune că azi ghereta era închisă.
Responsabilii de la ANSA spun că asemenea cazuri sunt inadmisibile, iar comerciantul va fi pedepsit. Totuși, inspectorul Eugen Straista a ținut să precizeze că dacă peștii sunt înghețați de mai bine de 24 de ore, paraziții nu mai prezintă un pericol pentru sănătate.
Deși susține că se fac des verificări, inspectorul nu a putut să ne explice cum se întâmplă că peștele cu viermi a ajuns să fie vândut.
Administrația Pieței Centrale spune că nu poartă nicio răspundere în această situație întrucât gheretele și magazinele sunt private.
Unii din cei care cumpără peste înghețat spun că nu s-au pomenit în situații neplăcute, majoritatea însă îl preferă pe cel proaspăt.
Responsabilii de la ANSA spun că în câteva zile vor face publice rezultatele analizelor laborator.