Peste două decenii printre copaci: Cum începe ziua unei femei pădurar

Angela Petrova este pădurar în trupul de pădure Cristești și are în grijă arbori care depășesc vârsta de 90 de ani, dar și plantații mai tinere, unele datând din 2003. Femeia spune că profesia nu îi permite să stea pe un loc. Zilnic străbate kilometri întregi pentru a ține totul sub control, transmite Știri.md.

„Dimineața, la ora 06:00, trebuie să fiu trezită. Mi-am luat ceaiul, după aia am păsări, un purcel... Mi-am hrănit animăluțele, mi-am făcut regulă în curte și merg să îmi controlez sectorul. Mi-am verificat sectorul de jur-împrejur, la fiecare drum mă uit dacă nu este vreo urmă intrată, ceva schimbări. Dacă văd că sunt ceva schimbări, merg pe sectorul dat, mă uit să fie totul în regulă. După aia mergem că avem parchete. Trebuie toată ziua să fiu cu muncitorii. Seara, când toți oamenii pleacă acasă, ultima trebuie eu să părăsesc pădurea. Depinde oamenii până la ce oră lucrează. Aici nu sunt ore fixe de lucru”, povestește femeia.

Dragostea pentru pădure este moștenită din familie. Angela Petrova este a treia generație de silvicultori: bunicii au fost pădurari, tatăl și mama au lucrat în domeniu, iar acum tradiția continuă și prin fiul și nepotul ei.

Deși recunoaște că meseria nu este ușoară, Angela Petrova spune că nu face diferență între bărbați și femei în acest domeniu. 

„În pădure nu contează dacă ești femeie sau bărbat. Într-un grup de pădurari nu se ia că ești masculin sau feminin. S-a dat ordinul, tu îl îndeplinești ca orice silvicultor. Dacă ai început să poți să duci profesia, mergi până la urmă. Des a fost că voiam să las. Veneam acasă, mă mai gândeam și a doua zi o să fac, o să termin, cumva o să mă descurc”, mărturisește femeia pentru jurnaliștii „Fără filtre”.

Deși profesia pare să fie dominată de bărbați, unde este nevoie de tărie de caracter, Angela Popova spune că un loc mai liniștit decât pădurea nu cunoaște. Niciodată nu a avut frica să meargă singură prin pădure, chiar și noaptea. Mai mult, femeia zice că știe să se descurce și chiar a fost împotriva armei. 

„Este o responsabilitate. Primii ani am cerut-o, dar pe urmă m-am gândit de ce mi-ar trebui mie. (...) Nu, nu îmi este frică. Pot să vin la orice oră. Se întâmplă că avem parchete partea cealaltă de pădure și la ora 12:00, și la 01:00 noaptea, cu telefonul merg pe drum, mai calc într-o băltoacă cu apă, dar nu mi-i frică.”

De-a lungul anilor a întâlnit și situații dificile: de la lațuri pentru animale până la persoane care transportau ilegal lemne. Totuși, ea spune că nu a fost pusă în pericol direct: „Dacă se aude ceva, de exemplu, o drujbă, o mașină, ceva ce îmi pare straniu, trebuie să merg la locul faptei ca a doua zi să nu am surprize. Nu au fost situații după care să îmi fie frică să merg pe urmă. Au fost când noaptea am găsit cu căruțele cu lemne...”

Cel mai mare pericol rămâne însă incendiul forestier. Cu mai mulți ani în urmă a fost la un pas de tragedie după ce o persoană a dat foc unui câmp de lângă o pădure de pini.

„Dacă ea se aprinde, nici pompieri, nimeni nu poate să o protejeze. Atunci mi-a fost cea mai mare spaimă”, afirmă femeia.

Angela Popova consideră că unele dintre cele mai mari probleme sunt lipsa forței de muncă și cadrul legislativ insuficient. „Se cere mult, dar nu ai cu cine lucra. (...) Se încep planuri, pe urmă mai avem îngrijirea culturilor, curățări, ajutorări. Toate acestea când se încep, noi nu avem cu cine.”

Astfel, ajutorul vine de la cei mai apropiați. Echipele de silvicultori ale fiului și nepotului se unesc și împreună fac față lucrului.

Un alt impediment ar fi insuficiența de împuterniciri.

„Te-ai întâlnit cu un braconier, cu cineva... Trebuie să sunăm la 112 sau la băieții de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului ca să vină. E clar că până ajung, oamenii pot să plece și acasă și pot să șteargă și urmele. Dacă ne-ar da un stat de agent, ca să putem să luăm măsuri când am găsit infractorul la locul de față, asta cred că ar fi mult mai bine”, consideră femeia.

În ciuda tuturor dificultăților, pădurea rămâne locul care îi oferă liniște: „Chiar dacă pădurea nu vorbește, chiar dacă ți se pare că ceva nu înțelegi, prin ciripitul păsărilor, prin bătaia vântului, prin murmurul izvorașului, tu nu ai putea să înțelegi că ea vrea o liniște, vrea să o protejezi. (...) Tot gândul meu este la pădure. Merg și acord atenția copacilor”.

Angela Petrova duce o viață simplă, în mijlocul naturii, alături de familie și gospodărie. Sărbătorile le petrece ca toți ceilalți, iar primăvara se bucură de darurile pădurii. „Facem salată din leurdă cu ou și ciuperci. Dacă e miercuri, mai ținem post și facem leurdă cu mazăre ori cu porumb și ciuperci marinate”, adaugă ea.