Peste 80 de cazuri de COVID-19, înregistrate săptămâna trecută în țară
În prima săptămână din octombrie, în Republica Moldova au fost înregistrate 87 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 29 în regiunea transnistreană), fiind o descreștere cu 41,2% comparativ cu săptămâna precedentă. Totuși, autoritățile de resort recomandă vaccinarea împotriva COVID-19 și a gripei.
Șefa Serviciului informare și comunicare al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Olesea Croitor, a menționat că în rândul copiilor de până la 14 ani au fost raportate cinci cazuri, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.
În aces sens, ANSP recomandă tuturor cetățenilor respectarea principalelor măsuri de protecție pentru a asigura sănătatea și siguranța publică: păstrarea distanței sociale; evitarea locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă a mâinilor; igiena respiratorie; respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă, cu aerisirea spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale și adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției COVID-19.
Specialiștii reiterează că vaccinarea împotriva COVID-19 este cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces.