point Logo
main logo
main logo
1813

Peste 70 de edituri, prezente la Salonul de Carte pentru Copii și Tineret de la Moldexpo

Peste 70 de edituri din țară și străinătate sunt prezente la a XXVII-a ediție a Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret deschis joi la Moldexpo. Pe lângă achizițiile de cărți, vizitatorii pot lua parte, până duminică, la întâlniri cu scriitori, ateliere de lectură și o masă rotundă dedicată profesiei de ilustrator.

Peste 70 de edituri, prezente la Salonul de Carte pentru Copii de la MoldexpoFoto: IPN

Ministerul Culturii precizează că timp de patru zile vor avea loc peste 50 de lansări și prezentări de carte, sesiuni de autografe, ateliere de ilustrație și recitaluri de poezie. Fiecare copil care va vizita salonul va primi în dar cartea-surpriză a poetului Arcadie Suceveanu „Castelul în formă de carte”, au anunțat organizatorii, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Programul Salonului va include și o serie de evenimente tematice. Printre acestea se numără „Ora de istorie”, discuție organizată pe 25 aprilie la temele istoriei recente, pornind de la volumele din colecția „Memoriile Basarabiei”. Tot sâmbătă va fi organizată Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a IV-a ediții a Concursului republican de eseuri la istorie.

Printre invitați speciali din România se numără scriitoarele Adina Rosetti și Simona Epure, ilustratorul și scriitorul Dan Ungureanu, precum și scriitorul Petre Crăciun, președintele Filialei de Literatură pentru Copii și Tineret a Uniunii Scriitorilor din România.

Salonul poate fi vizitat gratuit, de joi până sâmbătă, între orele 10:00 și 18:00, iar duminică – până la ora 17:00.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici