Peste 40 de persoane fără adăpost, găzduite de un Centru din Capitală
Vladimir Bolocan, șef adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială din Chișinău, a prezentat astăzi, 7 iulie, în cadrul ședinței Primăriei Capitalei, datele actualizate privind numărul beneficiarilor plasați în Centrul de găzduire pentru persoane fără adăpost.

„În prezent, la Centrul de găzduire pentru persoane fără adăpost sunt plasate 42 de persoane”, a declarat Bolocan, transmite Știri.md.
Potrivit lui Vladimir Bolocan, săptămâna trecută, au fost organizate, în colaborare cu Poliția, razii profilactice pe teritoriul municipiului.
„În urma acestora au fost identificate mai multe persoane care practicau vagabondajul. O parte dintre acestea au ales să revină la domiciliu, iar cele fără locuință au fost instituționalizate la Centrul de găzduire”, a mai spus oficialul.