afisha Logo
main logo
main logo
1472

Peste 390 de persoane au sunat la 112 în urma căderilor și accidentelor provocate de polei

Serviciul de Urgență 112 informează că, în intervalul orar 00:00–15:00, au fost înregistrate 395 de apeluri ca urmare a căderilor și accidentelor provocate de polei.

Peste 390 de persoane au sunat la 112 în urma căderilor provocate de poleiImagine simbol

De asemenea, au fost preluate 248 de apeluri privind efectele condițiilor meteo, în principal derapări și persoane rămase blocate din cauza ghețușului, atât pe drumurile locale, cât și pe cele naționale, transmite Știri.md.

„Toate aceste situații au fost transmise către Poliție și Administrația Națională a Drumurilor pentru gestionare și intervenție”, au subliniat reprezentanții Serviciului 112.

În contextul în care poleiul format pe drumuri pune în pericol siguranța oamenilor, autoritățile fac apel la responsabilitate și prudență, recomandând evitarea deplasărilor care nu sunt strict necesare și circulația cu atenție sporită.

Reamintim că informarea autorităților locale sau a instituțiilor responsabile cu asigurarea traficului și deszăpezirea, cu privire la existența poleiului sau a altor fenomene meteorologice, în situațiile care nu implică un pericol iminent pentru viața sau sănătatea persoanelor, se realizează prin apelarea serviciilor operative responsabile.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici