main logo
748

Peste 350.000 de transnistreni dețin cetățenia Republicii Moldova

Potrivit datelor obținute de Agenția Servicii Publice, la data de 31 decembrie 2022, 360.938 de locuitori cu domiciliul în stânga Nistrului și municipiul Bender erau luați la evidență în Registrul de stat al populației.

Peste 350.000 de transnistreni dețin cetățenia Republicii MoldovaFoto: Imagine simbol

Dintre aceștia, 351.892 posedau cetățenia Republicii Moldova, 328.625 aveau pașapoarte ale cetățeanului Republicii Moldova și 293.305 aveau buletine de identitate, transmite Știri.md.

La eliberarea buletinului de identitate, în perioada august 2021 - decembrie 2022, de înlesniri au beneficiat 6.395 de locuitori din regiunea transnistreană, iar 501 - la eliberarea buletinului de identitate provizoriu.

"Este de remarcat că în condițiile procedurii simplificate de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova (în baza consimțământului în scris și în temeiul documentelor de stare civilă ce atestă nașterea pe teritoriul țării), în perioada 19.04.2018 - 31.12.2022, au fost recunoscuți cetățeni ai Republicii Moldova 32.349 de persoane, dintre care 22.291 (circa 69%) sunt locuitori din stânga Nistrului și municipiul Bender ce au obținut anterior acte de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova. 

Pe parcursul anului 2022, 10.711 persoane din regiune au solicitat certificarea faptelor de stare civilă, fiind certificate pentru acestea 11.653 de documente de stare civilă și 6.625 de duplicate eliberate urmare a adresărilor repetate", comunică Biroul politici de reintegrare. 

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării