Peste 3.300 de șoferi au ignorat regulile de circulație în weekend
Peste 3.300 de conducători auto au încălcat Regulamentul circulației rutiere în weekend, informează Poliția. Cei mai mulți dintre ei, 2.132 de șoferi, au depășit limita de viteză.
Totodată, 545 de șoferi nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele de interzicere a semafoarelor, iar 407 au oprit mijlocul de transport în locuri interzise, transmite Știri.md.
Potrivit Poliției, 150 de conducători se aflau la volanul unui automobil care nu a fost supus reviziei tehnice anuale și fără polița de asigurare RCA.
Alții 132 nu aveau cuplată centura de siguranță, iar 31 de șoferi au fost prinși în stare de ebrietate la volan.
Totodată, inspectorii de patrulare au intervenit în 278 de cazuri parvenite prin intermediul Serviciului Unic 112.