main logo
2400

Peste 250.000 de lei, achitați nejustificat de pacienți, restituiți

O sumă de 252.000 de lei, achitată nejustificat de pacienți, le-a fost restituită datorită celor 28 de petiții depuse.

Peste 250.000 de lei, achitați nejustificat de pacienți, restituițiFoto: IPN

După examinarea cazurilor, banii au fost întorși din fondurile de asigurări în medicină. Este rezultatul aplicării unui nou mecanism de protecție juridică a drepturilor persoanelor asigurate de Compania Națională de Asigurări în Medicină, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.

„Am avut peste o mie de petiții în acest an pe diferite probleme. Unele din aceste petiții au fost pe baza plângerilor pacienților obligați sau determinați să suporte cheltuieli nejustificate. De obicei, atunci când avem date insuficiente, colegii noștri merg la instituția medicală, ridică documentația medicală, cea financiară și trag concluzia asupra faptelor”, a precizat directorul general CNAM, Ion Dodon, în cadrul unei conferințe de presă.

În 25 de cazuri cheltuielile pacienților au fost restituite nemijlocit de instituțiile medicale, în alte trei situații - de Compania Națională de Asigurări în Medicină. În toate cazurile, administratorii spitalelor au constatat că pacienții au fost nedreptățiți, fapt confirmat și de experții CNAM.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării