Peste 220 de angajați din Soroca nu și-au primit salariile timp de câteva luni
Directorul unei întreprinderi din municipiul Soroca a fost amendat după ce inspectorii de muncă au constatat restanțe salariale de peste 3,5 milioane de lei și mai multe încălcări ale legislației muncii, care au afectat peste 220 de angajați.
Imagine simbolHotărârea a fost pronunțată pe 19 mai 2026 de Judecătoria Soroca, după examinarea unui dosar contravențional privind neachitarea salariilor și a altor plăți datorate angajaților unei companii locale, transmite Știri.md cu referire la noi.md.
Potrivit materialelor cauzei, în urma unui control inopinat efectuat pe 13 martie 2026 de Inspectoratul Teritorial de Muncă Drochia, s-a stabilit că administrația întreprinderii nu a executat prescripțiile emise anterior pentru respectarea legislației muncii.
Inspectorii au constatat că angajații nu și-au primit la timp salariile pentru lunile septembrie și octombrie 2025, iar datoria acumulată ajunsese la 3.559.664 de lei.
De asemenea, au fost depistate nereguli privind achitarea indemnizațiilor de concediu, calcularea plăților la încetarea raporturilor de muncă și lipsa semnăturilor unor angajați pe ordinele de concediere.
În hotărârea instanței se arată că mai mulți salariați nu au primit sumele care li se cuveneau după încetarea contractelor individuale de muncă. Totodată, verificările au scos la iveală abateri la calcularea indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă.
Directorul întreprinderii nu și-a recunoscut vina. În instanță, acesta a susținut că restanțele salariale au apărut din cauza situației economico-financiare dificile a companiei și a lipsei de mijloace financiare. El a mai declarat că întreprinderea pregătește actele pentru inițierea procedurii de insolvabilitate.
Instanța a respins însă aceste argumente și a stabilit că dificultățile financiare nu justifică neexecutarea obligațiilor față de angajați. Judecătorul a constatat că neachitarea salariilor și indemnizațiilor pentru o perioadă mai mare de două luni reprezintă o încălcare gravă a drepturilor salariaților și a legislației muncii.
În consecință, administratorul a fost găsit vinovat de încălcarea intenționată a termenelor de plată a salariilor și a fost sancționat cu o amendă de 3.500 de lei.
Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Bălți, sediul Nord, în termen de 15 zile.