main logo
391

Peste 1 miliard de lei, alocați pentru drumurile publice naționale în 2019

Peste 1 miliard 24 milioane de lei vor fi repartizați în 2019 din fondul rutier pentru întreținerea drumurilor publice naționale, dar și pentru executarea lucrărilor de reparație.

Peste 1 miliard de lei, alocați drumurilor publice naționale în 2019Peste 1 miliard de lei, alocați drumurilor publice naționale în 2019

Programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier în anul 2019 a fost aprobat astăzi în cadrul ședinței Consiliului Fondului Rutier, prezidată de prim-ministrul Pavel Filip, transmite Știri.md.

Cea mai mare parte din sumă - 498 milioane de lei vor fi utilizate pentru întreținerea drumurilor, iar 333 milioane de lei vor fi direcționate pentru efectuarea lucrărilor de reparație la 15 tronsoane de drum. Totodată, peste 64 milioane de lei vor fi alocate pentru cofinanțarea unor proiecte de reabilitare a drumurilor.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate și alte subiecte importante legate de infrastructura drumurilor. Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat să fie efectuată o analiză complexă a modului utilizării mijloacelor financiare din fondul rutier de către administrația publică locală, pentru a asigura folosirea eficientă a banilor publici.

Totodată, urmează să fie elaborat un mecanism care să garanteze achitarea taxei rutiere de către toți conducătorii auto. În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate peste 1 milion de unități de transport, dar plătesc taxa rutieră doar circa 565 mii de posesori de autovehicule.

Premierul a solicitat, de asemenea, să fie examinată posibilitatea introducerii unei noi formule de calcul a accizelor pentru motorină și benzină, luând în considerație specificul activității în domeniul agricol.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării