Peste 1.300 de pacienți, transportați la spital cu ambulanța într-o singură zi
Solicitările pentru ambulanță au crescut pe fondul vremii nefavorabile, iar zeci de echipaje au întâmpinat dificultăți de deplasare din cauza poleiului și ghețușului. În doar 24 de ore, peste 1.000 de pacienți au ajuns la spital după intervențiile echipelor medicale de urgență.
Imagine simbolPotrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Dispeceratul comun de urgență al instituției a înregistrat, pe 27 ianuarie, 2.670 de solicitări, dintre care 401 au vizat copii, transmite Știri.md.
După acordarea asistenței medicale prespitalicești, 1.357 de pacienți au fost transportați la instituțiile spitalicești din țară pentru tratament specializat.
Cele mai multe intervenții au fost pentru urgențe respiratorii – 542 de cazuri, urmate de 524 de urgențe cardiovasculare, 479 de cazuri traumatologice și 163 de urgențe neurologice.
Echipajele de ambulanță au intervenit și în cazul a 13 accidente rutiere. Toți pacienții implicați au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar cei care au avut nevoie au fost transportați la spital.
Condițiile meteo nefavorabile au îngreunat activitatea autosanitarelor. Pe teritoriul țării au fost înregistrate 19 situații în care ambulanțele au întâmpinat dificultăți de deplasare din cauza poleiului și ghețușului. Cazurile au fost raportate în raioanele Căușeni (5), Orhei (3), Telenești (3), Anenii Noi (2), Ștefan Vodă (2), precum și în Șoldănești, Rezina, Criuleni și Nisporeni.
Din totalul ambulanțelor implicate, 17 au avut nevoie de ajutorul angajaților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru tractare și pentru a putea ajunge la locul solicitării.
IMSP CNAMUP reamintește populației importanța respectării măsurilor de siguranță pe timp de iarnă, în special în condiții de ghețuș și polei, pentru prevenirea accidentelor și a traumatismelor.
Instituția recomandă evitarea deplasărilor neesențiale pe drumurile afectate, adaptarea vitezei la condițiile de carosabil, echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul rece, prudență sporită pentru pietoni și sprijin pentru persoanele vulnerabile, în special copii și vârstnici.
Pentru informații operative, cetățenii sunt îndemnați să consulte canalele oficiale ale autorităților, iar în situații de urgență să apeleze la Serviciul unic 112.