Peste 1.000 de pastile psihotrope camuflate într-o jucărie, depistate într-un colet
Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a medicamentelor cu efect psihotrop.
Foto: Serviciul Vamal al Republicii MoldovaCazul a fost documentat după ce autoritățile au depistat într-un colet poștal, expediat de către o persoană din Ucraina unui beneficiar din Israel, 1.060 de comprimate, cu substanța activă care face parte din categoria medicamentelor psihotrope, a căror circulație este strict reglementată, transmite Știri.md.
Pastilele au fost ascunse într-o jucărie din pluș plasată lângă alte bunuri aflate în colet.
În cele din urmă, comprimatele au fost ridicate și transmise expertizării, iar cazul este investigat în continuare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
![]()
![]()
![]()