main logo
Modul
Teme
Categorii
1265

Pestă porcină africană la Orhei. Mesajul ANSA pentru cetățeni

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) vine cu recomandări pentru cetățeni, după confirmarea unui caz de Pestă porcină africană în raionul Orhei.

Pestă porcină africană la Orhei. Mesajul ANSA pentru cetățeniImagine simbol

La data de 7 octombrie 2025, prin testări de laborator, a fost depistată prezența virusului Pestei porcine africane (PPA) în probele recoltate de la porcii domestici dintr-o exploatație nonprofesională situată în localitatea Ciocâlteni, raionul Orhei, transmite Știri.md.

Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Orhei și Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Telenești au aprobat un plan de măsuri urgente pentru localizarea, eradicarea și prevenirea difuzării PPA către alte exploatații nonprofesionale sau ferme comerciale. 

La fel, în jurul focarului au fost stabilite o zonă de protecție de 3 km şi o zonă de supraveghere de 10 km, unde au fost instituite măsuri de carantină prin interdicția circulației de porci, recensământul animalelor în toate tipurile de exploatații, dar și alte acțiuni conexe.

Mesaj important pentru cetățeni

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă cu insistență cetățenilor să achiziționeze doar porci identificați (crotaliați) și însoțiți de certificat sanitar veterinar. „Acesta este un pas esențial pentru a ne asigura că nu irosim banii pe animalele care pot fi bolnave, provin din circuitul ilegal de animale, precum și prevenirea răspândirii bolilor”, comunică ANSA.

Identificarea animalelor și eliberarea formularelor de mișcare sunt gratuite pentru proprietarii din exploatațiile nonprofesionale, iar Agenția încurajează utilizarea acestor servicii pentru a respecta reglementările sanitar-veterinare. 

ANSA îndeamnă, în continuare, populația să rămână responsabilă și să evite achiziționarea animalelor din spații neautorizate, pentru a reduce riscurile de contagiozitate. Suplimentar, se recomandă monitorizarea atentă a animalelor în curte, aplicând măsuri stricte de prevenire a bolilor, iar pentru achiziționarea animalelor, apelați doar la ferme sau comercianți autorizați, solicitând certificate sanitare veterinare, care garantează atât trasabilitatea, cât și starea de sănătate a acestora.

„În caz de îmbolnăvire, deces al animalelor sau descoperire a cadavrelor de mistreți, este important să informați imediat autoritățile competente (medici veterinari sau autoritățile locale) pentru a asigura o reacție promptă și eficientă”, se arată în comunicatul ANSA.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării