Pescuit interzis pe Nistru, pe sectorul Naslavcea–Dubăsari, până la 1 aprilie
Agenția de Mediu a emis un ordin prin care limitează pescuitul sportiv, amator și de agrement pe râul Nistru, pe sectorul cuprins între satul Naslavcea și lacul de acumulare Dubăsari. Restricția este valabilă în perioada 13 martie – 1 aprilie.
Imagine simbolPotrivit documentului semnat de directorul Agenției de Mediu, Nicu Belitei, măsura a fost adoptată în baza prevederilor Legii privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura, precum și în conformitate cu atribuțiile instituției stabilite de legislație. Decizia are drept scop protecția resurselor piscicole și a mediului înconjurător, precum și ocrotirea sănătății populației, transmite Știri.md.
Conform ordinului, dreptul la pescuit sportiv, amator și de agrement este limitat pe sectorul menționat al Nistrului pe toată durata restricției.
Controlul respectării prevederilor ordinului revine Inspectoratului pentru Protecția Mediului, iar persoanele care nu vor respecta restricțiile riscă să fie trase la răspundere conform legislației în vigoare.
Alerta privind poluarea râului Nistru a fost declanșată pe 10 martie, după ce în zona localităților Naslavcea și Otaci, din raionul Ocnița, au fost observate pete uleioase pe suprafața apei. În urma incidentului, autoritățile au decis, într-o primă etapă, suspendarea temporară a alimentării cu apă în mai multe localități din zonă.
Potrivit datelor preliminare, aproximativ 1,5 tone de produse petroliere ar fi ajuns în Nistru după un atac cu drone lansat de Rusia asupra hidrocentralei de la Novodnestrovsk, din Ucraina. Medicii au avertizat că poluarea ar putea prezenta riscuri pentru sănătatea populației.
Deși autoritățile au intervenit pentru a limita răspândirea poluantului, substanța petrolieră provenită din Ucraina continuă să ajungă în râul Nistru.
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care a efectuat joi o vizită în teren, a declarat că situația, cel puțin în zona Naslavcea, nu mai este la fel de favorabilă ca la începutul intervenției. Autoritățile au recomandat populației să consume apă îmbuteliată și să urmărească informațiile oficiale privind evoluția situației.
![]()