main logo
2151

Personalitățile din R. Moldova care au primit distincții de stat

Mai multe personalități din Republica Moldova au primit distincții de stat. Ordinul șefului statului în acest sens a fost publicat vineri, 30 august, în Monitorul Oficial.

Personalitățile din R. Moldova care au primit distincții de stat

Potrivit documentului, antrenorul emerit al Republicii Moldova, Chirpicenco Alexandr a fost distins cu „Ordinul Republicii”, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

Aceeași distincție a fost conferită doctorului în drept, Boris Negru, profesor universitar și academicianului Simașchevici Alexei, președinte de onoare al Comitetului de Conducere al Fondului Copiilor.

Totodată, Ordinul „Bogdan Întemeietorul” a fost oferit lui Andrei Smochină, doctor habilitat în drept, profesor universitar și lui Gheorghii Tabunșcic, ex-Guvernator al UTA Găgăuzia. 

Cu „Ordinul de Onoare” au fost distinși Tatiana Cunețchi, economist, expert în domeniul financiar-bancar și Nicolae Eșanu, jurist, ex-secretar de stat la Ministerul Justiției. 

De Ordinul „Gloria Muncii” s-au învrednicit Mihail Sidorov, jurist, ex-deputat în Parlament și Ion Stăvilă, Ambasador cu misiuni speciale la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Tot astăzi, în Monitorul Oficial a fost publicat decretul șefului statului privind conferirea „Ordinului de Onoare” interpretei de muzică ușoară Maria Codreanu, Artistă a Poporului din Republica Moldova. 

Distincția a fost conferită „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în domeniul artei muzicale, pentru succese substanțiale în activitatea de creație și contribuție la consolidarea relațiilor interculturale”.

Ambele documente au intrat în vigoare astăzi, odată cu publicarea în Monitorul Oficial. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării