main logo
12885

Permisul de conducere va costa mai mult: Decizia, aprobată de Guvern

Eliberarea, schimbarea și restabilirea permisului de conducere vor costa mai mult, aceste servicii urmând să includă și eliberarea permisului provizoriu.

Permisul de conducere va costa mai mult: Decizia, aprobată de GuvernImagine simbol

Potrivit unui document aprobat astăzi, 18 septembrie, de Guvern, dacă serviciul va fi prestat în 20 de zile, tariful va fi de 420 de lei, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Pentru urgentare solicitanții vor plăti mai mult. 760 de lei - dacă permisul va fi eliberat în 10 zile lucrătoare, 1.100 de lei - dacă solicitantul îl vrea în cinci zile și 1.440 de lei - dacă nu poate să aștepte mai mult de trei zile.

Tariful pentru eliberarea permisului într-o zi lucrătoare este de 1.780 de lei, iar în ziua adresării acest serviciu va costa 2.120 de lei.

Același proiect prevede că certificatul de înmatriculare și permisul de conducere provizoriu vor putea fi generate electronic și vor avea aceeași valoare pe teritoriul Republicii Moldova ca și documentele eliberate fizic.

„Astăzi digitalizăm procesul de înregistrare a unităților de transport. Certificatul de înmatriculare și permisul de conducere provizoriu vor putea fi generate electronic și vor avea aceeași valoare pe teritoriul Republicii Moldova ca și documentele eliberate fizic. De asemenea, comasăm mai multe servicii și eliminăm o serie de proceduri pentru comoditatea proprietarilor de automobile”, a declarat secretarul de stat al Guvernului, Artur Mija, în cadrul ședinței.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării