point Logo
main logo
main logo
786

Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Irlanda

Acordul dintre Republica Moldova și Irlanda privind recunoașterea reciprocă și preschimbarea permiselor de conducere a fost semnat miercuri la Dublin. Potrivit autorităților, documentul va permite simplificarea procedurilor administrative și va facilita mobilitatea cetățenilor care locuiesc sau muncesc în cele două state.

Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în IrlandaImagine simbol

În baza acordului, cetățenii moldoveni stabiliți în Irlanda vor putea să își preschimbe permisul de conducere fără susținerea examenelor teoretice și practice. De aceleași facilități vor avea parte și cetățenii irlandezi aflați pe teritoriul Moldovei, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Ministerul Afacerilor Externe menționează că semnarea acestui acord reflectă dinamica pozitivă a relațiilor bilaterale dintre Moldova și Irlanda.

Acordul a fost semnat cu ocazia vizitei oficiale a președintei Maia Sandu în Irlanda. Din partea Republicii Moldova, documentul a fost semnat de ambasadoarea Jana Costachi, iar din partea Irlandei – de ministrul de stat al Departamentului de Transport, Sean Canney, și de reprezentanta Autorității pentru Siguranța Rutieră, Alison Coleman.

Pe lângă Irlanda, Moldova are acorduri de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu Franța, Grecia, Turcia, Lituania, Italia, Albania, Spania și Letonia.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici