main logo
2265

Permis de conducere românesc fals, cumpărat cu 250 de euro

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost prins la frontieră cu un permis de conducere românesc fals.

Permis de conducere românesc fals, cumpărat cu 250 de euroFoto: border.gov.md

Cazul a avut loc în punctul de trecere Cahul, la ieșire din țară, transmite Știri.md.

Potrivit unui comunicat remis presei, în punctul de trecere Cahul s-a apropiat un microbuz cu pasageri pentru autorizarea ieșirii din țară. Acesta efectua o cursă ocazională cu destinația Belgia.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control mai amănunțit mijlocului de transport și pasagerilor. 

Ca urmare, în portmoneul unui pasager, în vârstă de 32 de ani, originar din raionul Cahul, a fost depistat un permis de conducere românesc, fals.

Fiind audiat pe subiectul dat, bărbatul a mărturisit că și-a perfectat actul în 2019, prin intermediul unei persoane necunoscute cu care ar fi luat legătura accesând un anunț de pe rețele de socializare. 

Acesta ar fi achitat pentru permis, suma de 250 de euro, însă nu cunoștea de faptul că actul ar fi fals. 

Tânărul și-a argumentat gestul prin faptul că nu dispunea de timp pentru a se înscrie la un curs de instruire auto, el fiind angajat la muncă peste hotare. 

Conform procedurilor legale, documentul a fost ridicat și urmează a fi supus expertizei. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării