main logo
1072

Perciun, despre licitațiile vaccinurilor: Rezultatele, previzibile

Deputatul PAS, Dan Perciun, susține că rezultatele licitației publice privind achiziția vaccinurilor sunt destul de previzibile.

Perciun, despre licitațiile vaccinurilor: Rezultatele, previzibile

Într-o postare pe Facebook, Dan Perciun se întreabă „de ce am întârziat atât de mult ca țară în negocierea bilaterală cu marii producători și cine va avea de câștigat din aceasta”, transmite Știri.md.

„În Republica Moldova un singur vaccin a fost înregistrat la solicitarea unei companii. Sputnik V a fost înregistrat în baza dosarului depus de compania Tetis. Pe rol se mai află o cerere de înregistrare depusă de Dita EstFarm pentru AstraZeneca produsă în Rusia. 

Celelalte 3 vaccinuri au fost înregistrate de către Agenția Medicamentului la solicitarea Ministerului Sănătății, în baza dosarelor depuse de marii producători la OMS. AMED-ul a înregistrat AstraZeneca Sud Coreeană, Covishield (AstraZeneca produsă în India) și Pfizer. Asta ne-a permis să primim donații. 

Licitația publică pentru 400.000 de vaccinuri a fost lansată ieri. Dosarele pot fi depuse până pe data de 30 martie. Decizia privind învingătorul va fi luată pe 31 martie.

Rezultatele sunt destul de previzibile. Tare mi-aș dori să fie o licitație competitivă, dar cel mai probabil va câștiga unica companie care a reușit deja să înregistreze un vaccin în Moldova. Sper să greșesc. 

Tetis s-a remarcat și prin câștigarea licitației de milioane pentru costume anti-COVID.  

De ce am întârziat atât de mult ca țară în negocierea bilaterală cu marii producători? Cine va avea de câștigat?”, a conchis deputatul.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării