main logo
1475

Percheziții la Ocnița: Au fost depistate arme și muniții deținute ilegal

Ofițerii Direcției investigații „Nord” a INI documentează un grup de persoane suspectate de încălcarea regulilor de păstrare, deţinere, transport, port şi folosire a armelor şi muniţiilor.

Percheziții la Ocnița: Au fost depistate arme și muniții deținute ilegalFoto: Politia.md

Potrivit oamenilor legii, pe parcursul investigațiilor au fost acumulate informații operative și probe pertinente în privința acestora, precum că păstrează ilegal la domiciliu mai multe arme de foc și muniții, unele dintre ele fiind modificate artizanal, dar și sisteme optice de ochire și monitorizare pe timp de noapte folosite pentru braconaj, transmite Știri.md

Așadar, în timpul perchezițiilor la domiciliile și în mijloacele de transport ale suspecților cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani, polițiștii au depistat și ridicat un pistol cu bile de cauciuc de model „Fort” - 12 P calibru 9 mm, un pistol pneumatic de model „Umarex” calibru 4,5 mm, un încărcător cu cinci cartușe calibru 9 mm, cu inscripția „Teren 3”, un încărcător pentru pistol cu opt cartușe 9 mm, 164 de cartușe de calibru 12 mm, 11 de calibru 7,62 mm, 49 de calibru 5,6 mm și 13 de calibru 16 mm, o armă lungă cu țeavă lisă de model „Baikal CM 2”, precum și o armă lungă cu glonț de model „Franchi Morizon” calibru 308 Win și o armă pneumatică cu inscripția „PUMPMASTER”, zeci de piese și accesorii din metal și lemn pentru arme de vânătoare, un focos de la grenadă de luptă, piese din metal pentru lunete de vânătoare, camere de supraveghere pentru vânătoare etc.

Toate bunurile au fost ridicate. O parte din arme și muniții erau deținute legal, dar pentru că nu erau respectate condițiile de păstrare, au fost ridicate și ele.

Polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru stabilirea circumstanțelor în care armele au fost dobândite, inclusiv acțiuni procesuale de stabilire a scopului păstrării acestora, precum și de identificare altor persoane implicate.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării